Ministrul Muncii a anunțat ce se întâmplă cu salariile medicilor din martie 2018. Cum se va stopa migrația cadrelor medicale

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, speră ca migrația medicilor să se oprească, după ce aceștia vor avea, din martie 2018, salarii de 3.000 de euro/lună, conform RomaniaTV.net. 
 

"Scoatem posturi de medici la conscurs. Din 10 se ocupa unul sau două. Dacă scoatem 10 posturi de infirmiere, avem 100 la concurs. Este foarte clar că aici va trebui să găsim soluții. Avem în vedere ca prin legea salarizării salariile medicilor vor ajunge din martie anul viitor la 3.000 de euro, adică sunt foarte aproape de UE. Prin această măsură sperăm să stopăm migrația medicilor în țările UE", a declart ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în cadrul unui forum pe tema crizei forței de muncă.

 
Ministrul mai spune că și românii care lucrează în sudul Italiei, și care sunt tratați ca slcavi, plătiți cu 10 euro pe zi, s-ar întoarce în România și că țara noastră se condruntă cu un deficit de medici, IT-iști și muncitori în agricultură și construcții.
 

"Sunt convinsă că acei români s-ar întoarce în momentul în care li s-ar oferi foarte clar locuri de muncă în mediul rural", a mai declarat ministrul Muncii.

Sursa:  RomaniaTV.net. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ioana Mihăilă „Medicii sunt eroii acestui război cu un virus perfid. De ce nu-ţi pasă de ei, Florin Cîţu?”

18 Nov 2021 1346

Decret semnat de preşedinte Salarii mai mari pentru angajații din sistemul medical şi învăţământ

16 Apr 2019 2272

Medicii de familie din Constanţa se plâng că nu au fost plătiţi. Ce spune Casa de Asigurări de Sănătate

16 Jan 2019 2072

„Șpaga este meteahna sistemului“ Constănțenii respondenți sunt sceptici că, după majorarea salariilor medicilor, calitatea actului medical se va îmbunătăți

07 May 2018 2108

Sondaj de opinie Credeţi că după majorarea salariilor medicilor calitatea actului medical se va îmbunătăţi?

30 Apr 2018 4014

Cât încasează un medic primar de la ATI din martie Cătălin Grasa, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, declaraţii privind salariile angajaţilor

19 Apr 2018 18259

Vești proaste pentru mai mulți angajați din sănătate. Ce a declarat ministrul Sănătății după întâlnirea cu sindicaliștii

13 Apr 2018 2158

De la 1 martie cresc salariile medicilor și profesorilor. Ce a declarat ministrul Muncii. Precizări importante

28 Feb 2018 5650

Ministrul Sănătăţii a făcut anunţul. Salariile medicilor vor creşte

08 Feb 2018 2351

Revista presei locale

05 Jan 2018 1706

Editorial În prag de campanie electorală, deputaţii cresc salariile medicilor şi ale profesorilor

02 Nov 2016 2612

PNL are un plan ambițios. Alina Gorghiu promite dublarea salariilor medicilor

27 Aug 2016 4727

Guvernul, anchetat de Consiliul Concurenţei Salariile medicilor din sfera privată, în pericol

08 Aug 2016 1997

Sanitas merge la negocieri cu primarii şi Consiliul Judeţean Medicii ar putea fi plătiţi suplimentar de administraţiile locale

16 Jun 2016 7457

Editorial La ce monştri ne tratăm. Urgia din Sănătate. Salarii crescute pentru a fi cobai

14 Jun 2016 2705