Stiri calde

Minori din centru de plasament abuzați. Mai multe persoane reținute de polițiști

Unsprezece persoane au fost reţinute pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorilor din Centrului de plasament "Sfântul Andrei" din Ploieşti, în urma a patru percheziţii, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Raluca Brezean.

"În urma percheziţiilor de ieri (marţi, 30 octombrie n.r.), au fost aduse la audieri 15 persoane. Au fost patru percheziţii efectuate la un complex de servicii şi la domiciliile unor persoane bănuite de purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorului. Din aceste 15 persoane, s-a dispus reţinerea a 11. Parchetul va hotărî exact dacă cine şi cu ce propuneri vor ajunge la instanţă", a precizat Raluca Brezean.


Potrivit acesteia, din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului curent, persoanele în cauză, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi pus în primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a mai multor minori, prin măsuri sau tratamente de orice fel.

În urma percheziţiilor, au mai fost ridicate înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu ţigări

18 Dec 2018 269

Percheziții la Constanța. A fost destructurată o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciu, peste 2 milioane de euro

14 Dec 2018 378

Percheziții ale polițiștilor de frontieră la Constanța. Vizați, suspecți de contrabandă. Ce au găsit anchetatorii în locuințele suspecților(galerie foto)

14 Dec 2018 346

Percheziții la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic și contrabandă calificată

13 Dec 2018 228

Percheziții la Constanța. Vizat un suspect de tâlhărie. Cum acționa tânărul

13 Dec 2018 256

Cei trei constănțeni reținuți în urma unor percheziții, arestați preventiv pentru 30 de zile

12 Dec 2018 311

Percheziții în județul Constanța la suspecți de tâlhărie calificată și lipsire de libertare. Ce au stabilit anchetatorii (galerie foto)

11 Dec 2018 2222

Percheziţii în Constanţa şi Tulcea. Mai multe persoane bănuite de braconaj arheologic (galerie foto)

11 Dec 2018 1150

Judeţul Constanţa. Percheziții domiciliare la persoane bănuite de tâlhării

11 Dec 2018 353

Percheziții la suspecți de contrabandă cu țigări. Ce au găsit polițiștii în locuințele persoanelor suspecte în dosar

09 Dec 2018 373

Acțiune de control în ocoale silvice. Tone de material lemnos confiscate de polițiști

08 Dec 2018 391

Percheziţii la persoane bănuite de furt din societăţii comerciale situate în Franţa

07 Dec 2018 240

Zeci de percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracționale bănuită de contrabandă cu țigarete

05 Dec 2018 460

Percheziţii în Bucureşti şi alte judeţe din ţară, într-un dosar de înşelăciune cu credite de nevoi personale

05 Dec 2018 352

Tulcean, prins în flagrant delict cu sute de grame de cocaină. Percheziții domiciliare și la Constanța (galerie foto)

03 Dec 2018 1809

Infracțiuni economice, cercetate de polițiști. Ce au descoperit

02 Dec 2018 329

Sute de percheziții domiciliare, pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

02 Dec 2018 356

Percheziţii la persoane bănuite de furturi din societăți comerciale

28 Nov 2018 257

Percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de minori și proxenetism

27 Nov 2018 328

Percheziții pentru destructurarea a trei grupări infracţionale specializate în contrabanda cu ţigări

26 Nov 2018 366

Incredibil. O femeie a locuit timp de mai multe zile alături de trupul mamei decedate. Polițiștii au deschis o anchetă

23 Nov 2018 317

Percheziții la locuințele unor suspecţi de contrabandă cu țigări. Ce au descoperit polițiștii constănţeni

23 Nov 2018 351

Percheziţii la suspecţi de spălare de bani şi fals informatic (document)

22 Nov 2018 486

Percheziții în municipiul Constanța. Vizat, un bărbat suspectat că a sustras o sumă importantă de bani dintr-o mașină parcată

21 Nov 2018 756

DIICOT. Percheziţii în mai multe judeţe, într-un dosar de operaţiuni cu etnobotanice (document)

21 Nov 2018 343

Percheziții la suspecți de deturnarea licitaţiilor publice și evaziune fiscală. Mai multe persoane au fost reținute

20 Nov 2018 412

Percheziții la suspecți de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj

20 Nov 2018 294

„Unde e toporul, să-l tai?!“ Poliţist ameninţat cu moartea în timpul unor percheziţii

19 Nov 2018 1469

Percheziții la suspecți de infracțiuni economice. Zeci de persoane, cercetate de polițiști

17 Nov 2018 382

Percheziţii la Constanţa, într-un dosar de contrabandă cu ţigări

16 Nov 2018 400

Percheziții într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și fals în declarații

15 Nov 2018 517

Descinderi la Constanța la suspecți de furt și tâlhărie. Printre victime, un taximetrist aflat în timpul serviciului

14 Nov 2018 362

Percheziții în localitatea Murfatlar, județul Constanța. Vizat, un suspect de furt și conducere a unui autoturism fără permis

14 Nov 2018 333

Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de falsificare de bancnote. Cum acționau suspecții (document)

14 Nov 2018 467

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor. Prejudiciul depășește 3 milioane de lei

14 Nov 2018 415

Percheziții la suspecți de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani. Cum acționau suspecții

09 Nov 2018 414

Percheziții în această dimineață în București și în mai multe județe. Vizați, suspecți de proxenetism

08 Nov 2018 341

Percheziții la persoane bănuite de furturi din autovehicule. Care a fost prejudiciul

07 Nov 2018 306

Percheziţii la suspecţi de infracţiuni silvice. Care a fost prejudiciul

06 Nov 2018 355

Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de trafic de droguri de risc în formă continuată

05 Nov 2018 425

Poliţia Română Peste 200 de percheziţii, în ultimele două săptămâni. Droguri, aur şi terenuri, confiscate

04 Nov 2018 360

UPDATE. Percheziţii DIICOT la Constanţa. Cine sunt cei vizaţi de anchetă (document)

02 Nov 2018 1727

Percheziţii la persoane bănuite de furt prin "Metoda Pomana". Cum acţionau suspecţii

01 Nov 2018 411

Percheziții la suspecți de înșelăciune prin vânzarea de autoturisme. Cum acționau suspecții

31 Oct 2018 388

UPDATE. Razie amplă, în municipiul Constanţa, în această noapte. Peste o sută de poliţişti. Ce caută oamenii legii. De cine sunt sprijiniţi în acţiune (galerie foto)

27 Oct 2018 9017

Descinderi la un suspect de șantaj și pornografie infantilă. Ce au descoperit procurorii DIICOT (document)

25 Oct 2018 461

Percheziții în mai multe județe la furturi din societăți comerciale, în Franța. Au fost puse în executare 4 mandate europene de arestare

25 Oct 2018 322

Percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe

24 Oct 2018 264

DIICOT Percheziţii în judeţul Maramureş. Suspecţii, cercetaţi pentru trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal şi act sexual cu un minor (document)

22 Oct 2018 388

Infracțiunile economice, în atenția poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii din cadrul Poliţiei Române

21 Oct 2018 392