Minori din Constanța, arestaţi preventiv pentru furt

 
Urmare a continuării investigaţiilor, de către poliţiştii Secţiilor 2 şi 3, privindu-i pe minorii M. S. şi I. F., ambii în vârstă de 15 ani, şi I. L., de 14 ani, toţi din Constanţa, bănuiţi de comiterea mai multor furturi, s-au stabilit următoarele că în noaptea de 6/7 iunie, aceştia ar fi sustras bunuri dintr-un Cabinet de Optică Medicală şi dintr-un Cabinet de Avocatură,  situate pe strada Avram Iancu, în noaptea de 31 mai/1 iunie, dintr-un laborator de Cofetărie, iar în noaptea de 13/14 octombrie 2010, dintr-un autoturism parcat pe strada Decebal, din municipiul Constanţa.
 
Reamintim că, la data de 18 iunie, ora 03.20, poliţiştii Secţiei 2 din Constanţa au fost sesizaţi de către dispeceratul unei firme de pază, despre faptul că la un obiectiv s-a declanşat sistemul de alarmă, iar agenţii au găsit un geam deschis.
 
Din primele verificări s-a stabilit că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-un birou, de unde au sustras un laptop, iar în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 cu sprijinul celor de la Secţia 3 i-au identificat pe I. F., şi M. S., ambii de 15 ani, din Constanţa, bănuiţi de comiterea furtului. La scurt timp aceştia au fost depistaţi şi s-a recuperat şi laptopul reclamat ca sustras(3 percheziţii la domiciliile lor).
 
În continuarea cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că cei doi, împreună cu I.L., de 14 ani, în noaptea de 11/12 iunie ar fi sustras un laptop, o tabletă electronică şi o sumă de bani din incinta unei spălătorii auto, prejudiciul în acest caz fiind recuperat în proporţie de 50%.
 
Faţă de aceştia s-a luat iniţial măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, iar în urma prezentării Judecătoriei Constanţa, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat.
 
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiilor 1, 2 şi 3 Poliţie Constanţa pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minori arestați preventiv pentru 30 de zile! Au tâlhărit un adolescent în plină stradă, la Constanța!

22 Apr 2023 1428

Constanţa Minori suspecţi de furt, prinşi şi băgaţi după gratii

20 Nov 2016 1792

Părinţii care își lasă copilul nesupravegheat riscă să fie arestaţi

21 Mar 2016 5840

Hoţii nu dorm niciodată… Tot mai mulţi minori aleg să devină infractori

31 Jul 2015 2356

Trei minori din Constanţa, acuzaţi de furturi din maşini, firme şi magazine

23 Jun 2015 1853

Furturi comise de un tânăr şi un minor, probate după ani de cercetări

29 Aug 2014 1878