Mirel Palada, purtător de cuvânt al Partidului România Unită

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în Guvernul Victor Ponta, va fi noul director de comunicare și purtător de cuvânt al Partidului România Unită (PRU), formațiune condusă de deputatul Bogdan Diaconu, a anunțat fostul purtător de cuvânt în guvernul Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

"Cu bucurie vă anunț că, începând de azi, am acceptat propunerea de a fi director de comunicare și purtător de cuvânt al Partidului România Unită. Sunt mândru că sunt român. Sunt onorat că îmi pot pune experiența profesionala la dispoziția unui partid tânăr, de viitor. Îmi doresc o Românie puternică, sprijinită de capital românesc puternic. Cred cu tărie în soarta europeană a României, dar îmi doresc ca asta să nu ducă la o nivelare culturală care să ne șteargă specificul limbii și istoriei și obiceiurilor. Și mai ales și mai ales, într-o Europă puternică, îmi doresc că România să fie apărată de tendințele neo-colonialiste mascate în ideologie neo-liberală. Cred cu tărie că e vremea ca în politica românească să existe un curent naționalist sănătos, decent, nu isteric, nu izolaționist, ci de echilibru valoric, la fel cum și alte partide își poartă cu mândrie sintagma de 'Național' în denumire. Să fie într-un ceas bun!", a scris Mirel Palada pe pagina sa de Facebook.


Mirel Palada a precizat că își va începe activitatea la PRU începând de săptămâna viitoare.

sursa foto: evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru marți, 17 ianuarie 2024. În plan financiar se întrezăresc schimbări benefice pentru una dintre zodii

17 Jan 2024 767

Licitații Constanța. Consiliul Județean a atribuit un contract de servicii producție publicitară. Printre câștigători e și firma unui fost președinte de partid (DOCUMENT)

22 Aug 2023 1086

IGPR InfotraficCirculație blocată pe DN 7

16 Feb 2023 523

Accident rutier pe DN7. Un autoturism a intrat într-un stâlp. Două victime

24 Jan 2020 1993

Ultimă oră! Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare

27 Mar 2019 1680

Tânără din Costinești, dispărută de câteva zile de acasă. Rudele au cerut ajutorul polițiștilor

16 Oct 2018 2088

Consumul de prune are un efect garantat în cura de slăbire

17 Sep 2018 2554

Coaja prunelor conține unul dintre cei mai puternici antioxidanți din natură

27 Jun 2018 2979

PMP Limanu s-a „întărit“ cu oamenii lui Bădrăgan de la PRU. Este a doua „fuziune“ după Eforie, organizație în care taberele se luptă pentru putere

16 May 2018 2089

Organizația PRU Limanu, judeţul Constanţa, s-a alăturat echipei PMP din localitate

15 May 2018 2075

Scandal. O organizaţie PMP din judeţ vrea să meargă în audienţă la Traian Băsescu. Palaz le transmite - „Nu ne-am cumpărat partid la Eforie!“

30 Apr 2018 5861

PMP îşi umfla muşchii. Filiala PRU din Eforie l-a părăsit pe Bădrăgan în favoarea lui Palaz!

18 Mar 2018 3058

Ce donaţii au făcut către PRU Dumitru Bădrăgan şi Cristian Darie

05 May 2017 2936

Accident grav pe DN7. Ciocnire frontală între un autocar şi o maşină

06 Apr 2017 3060

Partidul Forța Națională și Partidul România Unită au decis unirea celor două formațiuni

06 Feb 2017 2308