Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au adunat 50.000 de oameni în primele două zile de pelerinaj


Pe tot parcursul zilei de vineri, rândul pelerinilor a depăşit un kilometru şi jumătate, fiind veniţi credincioşi din mai multe zone ale ţării, atât cu autocare, cât şi cu maşinile proprii, scrie România TV.

Până vineri seară, s-au închinat la sfintele moaşte aproximativ 50.000 de persoane, iar alte câteva mii aşteptau la rând.

În total, o sută de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar şase dintre pelerini au fost transportaţi la spital.

Zece persoane au fost sancţionate pentru cerşetorie şi tulburarea liniştii publice.

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să ajungă la Iaşi în următoarele zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, pelerinii se pot închina şi la moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse joi seară la Iaşi cu avionul din localitatea Katerini, Grecia.

Mai multe străzi din centrul oraşului sunt închise circulaţiei.

Sfânta Liturghie de duminică se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Locuitorii din Cumpăna au marcat praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva (FOTO)

16 Oct 2023 1009

Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă de Sfânta Cuvioasă Parascheva

14 Oct 2023 834

Patriarhul Daniel, de Sfânta Parascheva- „Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit“

14 Oct 2023 724

Un sobor de 26 de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi, printre care și ÎPS Teodosie, la Iași, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Oct 2023 1150

Tradiții pentru spor și sănătate de Sf Parascheva! Ce trebuie să facă astăzi femeile însărcinate

14 Oct 2023 993

Calendar Ortodox 14 octombrie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși

14 Oct 2023 2310

Județul Constanța Începe „Hramul Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva” la Cumpăna. Iată care este programul

12 Oct 2023 1225

ZIUA LIVE Protoiereu Mihai Jan, părintele paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța, despre despre amplele lucrări de restaurare desfășurate la biserică (VIDEO)

14 Oct 2022 2595

Peste 13.500 de pelerini au petrecut noaptea în frig pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva

14 Oct 2022 1164

Calendar ortodox 14 octombrie 2022. Sărbătoare mare pentru creștini

14 Oct 2022 1239

Sfânta Parascheva Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

13 Oct 2022 2986

ZIUA LIVE. Interviu live cu protoiereu Mihai Jan, părintele paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța, în zi de mare sărbătoare

13 Oct 2022 2348

Peste 10.000 de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sf. Parascheva

08 Oct 2022 955

Momente pline de emoție, la Cumpăna! Un copil, aflat în asistență maternală, a fost creștinat de IPS Teodosie

14 Oct 2021 3198

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Cumpăna

14 Oct 2021 3819