Stiri calde

Mohammad Murad şi-a făcut companie aeriană

Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, a înfiinţat o companie aeriană, a cumpărat deja un avion Boeing şi a comandat încă trei, urmând să transporte turişti din ţară şi străinătate pe litoral şi să închirieze aeronave către agenţiile de turism.

"Am înfiinţat compania pentru că am simţit nevoia de a face un produs complet. Dacă ai hotelul şi transportul înseamnă că un astfel de pachet este cel mai convenabil pentru un turist, care nu mai cumpără pe bucăţi. Cei care asigură managementul firmei sunt oameni profesionişti, care au lucrat în domeniu ", a declarat Murad pentru MEDIAFAX.

El a spus că firma va avea patru avioane până în decembrie, iar primul dintre ele deja a sosit şi este la Romaero, la verificare. Avionul este un Boeing 737 cu 148 de locuri şi este cumpărat în leasing. Celelalte trei vor fi achiziţionate tot în leasing şi sunt de acelaşi tip. Aernoavele sunt achiziţionate din străinătate.

"La început, în acest an, începând cu luna mai, le vom folosi doar pentru curse interne, pe rute precum Timişoara-Constanţa, Cluj-Constanţa şi Iaşi-Constanţa, pentru a aduce turiştii noştri pe litoral. În afară de cursele noastre, vom închiria avioane către agenţiile de turism care operează chartere", a spus Murad.

El a adăugat că de anul viitor va încerca să opereze zboruri interne regulate şi curse în afara ţării, pentru a aduce turişti străini pe litoral.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Turismului a petrecut 1 Mai în Vama Veche. Nicolae Bucovală compară tarifele de pe litoral cu cele din Singapore

02 May 2019 792

Ministrul Turismului Bogdan Trif, la Constanţa. Deschiderea sezonului estival 2019, tema principală a conferinţei (galerie foto)

01 May 2019 666

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Mohammad Murad, Gheorghe Bosânceanu şi verii Duşu

08 Dec 2018 2817

Lanţul Phoenicia Hotels a adus pe litoral peste 250.000 de turişti

07 Sep 2018 687

Revista presei locale

05 Sep 2018 698

Revista presei locale

22 Aug 2018 536

Mohammad Murad, candidat la Primăria Constanţa?! Ce a declarat omul de afaceri

27 Jul 2018 5500

Imagini de la eveniment Athena Casino by Phoenicia Hotels, inaugurat în Mamaia. Primul cazinou cu piscină interioară din România (galerie foto)

14 Jul 2018 3593

„Carta Albă a turismului din România“, lansată la Constanța. Cine participă la eveniment (galerie foto)

10 Jul 2018 1104

Omul de afaceri Mohammad Murad a răbufnit pe Facebook. Vezi ce-l nemulțumește

28 Mar 2018 4171

Eveniment fastuos pe litoralul românesc. Phoenicia Royal va primi distincția Five Star Diamond Awards

15 Aug 2017 2070

Discuţii pe marginea turismului la FPTR. "Mamaia va pierde, în viitor, din turişti" (galerie foto+video)

01 Aug 2017 1626

Staţiunea Mamaia ar putea avea primărie? Cine a lansat ideea şi ce spune prim-ministrul Tudose (video)

20 Jul 2017 9246

Investiţie de milioane de euro Prim-ministrul Tudose, Liviu Dragnea şi ministrul Turismului au tăiat panglica hotelului de cinci stele Phoenicia Royal, al lui Mohammad Murad (galerie foto)

20 Jul 2017 4529

LIVE TEXT. Premierul Mihai Tudose şi Liviu Dragnea participă, la Mamaia, la inaugurarea hotelului Phoenicia Royal (galerie foto + video)

18 Jul 2017 8399