Munca zilierilor în atentia ITM Constanţa

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a continuat  activitatea de control si verificare a societaţilor  comerciale, care isi desfasoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

In conformitate cu atribuțiile specifice Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul cadru de acțiuni pentru anul 2018, aprobat de inspectorul general de stat, se impune intensificarea acțiunilor de control în vederea verificării modului în care se aplică și se respectă cerințele prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile normelor metodologice de aplicare ale acestei legi.

Având în vedere faptul că munca zilierilor presupune desfăşurarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar de lucrări, persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, adoptarea şi punerea în aplicare a acestor acte normative au avut drept consecinţă creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor care nu dispun de o calificare profesională sau un loc de muncă permanent.

In acest sens, au avut loc acțiuni de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări, zilierilor şi partenerilor sociali, acțiuni de control și  acțiuni de verificare a masurilor dispuse cu ocazia altor controale, etape cuprinse  în cadrul Campaniei naţionale privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare.

Obiectivele campaniei:
  • Identificarea beneficiarilor de lucrari care utilizeaza zilieri si luarea masurilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca care se impun pentru nerespectarea de catre acestia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, cu modificarile si completarile ulterioare si a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • Cresterea gradului de constientizare al beneficiarilor si zilierilor care desfasoara  activitati cu caracter ocazional in domeniile stabilite de legiuitor, in ceea ce priveste necesitatea aplicarii si respectarii prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, stipulate de Legea nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • Diminuarea consecintelor sociale si economice negative care deriva din nerespectarea  de catre beneficiarii din domeniile controlate, a prevederilor Legii nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si a normelor de aplicare ale acesteia;
  • Determinarea beneficiarilor de a respecta obligatia de a infiinta, completa registrul de evidenta a zilierilor si de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de munca in raza caruia societatea isi are sediul, in termenul legal.
Inspectorii de muncă din cadrul serviciului securitate și sănătate în muncă au controlat, în luna august, 9 beneficiari de lucrări unde, la data verificărilor, erau active 477 persoane. Au fost aplicate 6 sancțiuni și au fost dispuse 12 masuri cu termen de remediere a neconformităților constatate.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă:
  • Nu au  fost informați zilierii cu privire la activitățile pe care urmează să le presteze si cu privire la drepturile pe care le au;
  • Nu se asigura zilierilor gratuit echipament individual de protectie adecvat activităților desfașurate;
  • Nu au fost puse la dispoziția zilierilor echipamente de munca adecvate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.