Stiri calde

Muncitori răniți grav după ce un incendiu a cuprins o conductă de gaze. Conducta a fost fisurată din greșeală de angajații firmei de apă

Trei muncitori au fost răniţi, vineri, după ce un incendiu a cuprins o conductă de gaz de pe strada Cetatea Neamţului din municipiul Piatra Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe (ISU), Adrian Rotaru citat de Agerpres.ro. 
 
Potrivit acestuia, cele trei persoane, care sunt angajate la compania distribuitoare de gaz, au suferit arsuri, fiind transportate, conştiente, la spital.
 

"Operatorul de apă efectua lucrări în zonă şi muncitorii au lovit cu buldoexcavatorul conducta de gaz, fisurând-o. Au solicitat o echipă de la operatorul de gaz, care a mers la locul evenimentului, încercând să obtureze fisura. Din cauza manevrelor efectuate, s-a produs incendiul. Victimele sunt angajaţi ai operatorului de gaz", a afirmat Rotaru.

 
Una dintre victime a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei, iar celelalte două au suferit arsuri de gradul I la mâini, fiind preluate de echipajele medicale ale ISU şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Singurul supravieţuitor al cumplitului accident din judeţul Neamţ a povestit totul. Nouă persoane au murit după ce un microbuz a plonjat în râu

05 Apr 2018 1096

UPDATE2 Tragedia care a îngrozit România. Șapte morți într-un microbuz. Accident teribil. Scafandrii încă mai caută sub apă. S-a declanșat Planul Roșu

05 Apr 2018 7880

Apel pentru salvarea familiei unui polițist de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Și-a pierdut soția într-un accident rutier teribil

06 Feb 2018 1761

Tragedia dimineții. Tânără spulberată de un șofer cu permis de două luni și viteză de 130 km/h. Ultimul mesaj pe contul de Facebook al fetei (foto+video)

30 Jan 2018 6251

Doi dansatori cunoscuți implicați într-un accident mortal în județul Neamț. Un pieton a murit. Cine conducea mașina

09 Dec 2017 1571

UPDATE. Accident rutier grav în județul Neamț. Planul roșu de intervenție a fost activat. Un microbuz de călători și un camion implicate în accident

12 Oct 2017 592

Grav accident de circulație în județul Neamț. Este implicat un autoturism cu numere de Constanța. Victimele sunt soț și soție. Impact devastator (galerie foto)

06 Oct 2017 4954

Accident grav cu două microuze. S-a activat planul roșu de intervenții

08 Feb 2017 1192

Accident rutier grav. O autoutilitară și un microbuz s-au tamponat frontal. 7 victime. O femeie a murit. S-a declanșat Codul Roșu

15 Jan 2017 2407

Accident cumplit cu microbuz. A fost activat Planul Roşu!

10 Dec 2016 3382

Accident groaznic. 3 tineri morți. Un altul, în stare gravă. Veneau de la discotecă

17 Jul 2016 2282

Au fost accidentaţi mortal pe când reparau o maşină pe marginea DN2

12 Jun 2016 1795

Verificați situația traficului, înainte de a pleca la drum!

30 Mar 2016 873

Accident de circulație O studentă de 22 de ani a murit. O altă studentă este grav rănită

18 Dec 2015 1723

Tragic accident la Piatra-Neamţ. Ambulanţa a izbit o Skoda. Doi morţi. Victimele veneau de la căsătoria civilă a nepoatei

19 Sep 2015 1618

Două eleve, lovite pe trecerea de pietoni după balul de absolvire

31 May 2015 1150

Trei femei rănite în accident

02 Sep 2013 802

S-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Trei victime

31 Aug 2013 997

Un şofer din Agigea a adormit la volan în judeţul Neamţ Socrul mort, el, soţia, copilul şi soacra în spital

22 Aug 2012 1073

Cum a fost posibil accidentul jandarmului băut

20 Mar 2012 904

Săgeata a remizat în derby-ul Seriei I

14 May 2011 1123

AVERTIZARE HIDROLOGICA COD GALBEN

02 Jun 2009 1028

Cinci morti pe soselele din Romania

09 Feb 2009 698

Farul se teme de arbitraj la Piatra Neamt

28 Feb 2008 701

Politistii au identificat doi tineri care ar fi incendiat masina de lux a unui om de afaceri

02 Feb 2008 885

CVM Tomis la prima infrangere in campionat

21 Jan 2008 498

CVM Tomis la prima infrangere in campionat

20 Jan 2008 640

CVM Tomis la primul meci oficial al anului

14 Jan 2008 524

A vrut sa coboare pe geam, dar a cazut de la zece metri

22 Dec 2007 841

Becali "Daca iese circ cu Farul, fac eu echipa"

11 Dec 2007 679

Politist accidentat de un sofer care a intrat pe contrasens

16 Sep 2007 706

Pieton omorat de un jandarm

29 Aug 2007 876

Panduru nu ii mai iarta pe arbitri

14 Mar 2007 729

Portul a invins Ceahlaul intr-un meci amical

08 Aug 2005 491

HCF Piatra Neamt, un adversar imprevizibil

20 Apr 2005 753

Meci decisiv la Ploiesti

06 Dec 2004 455

Spectacol pentru suporteri

28 May 2004 477

Doua dintr-o lovitura

15 May 2004 479

O victorie pentru locul patru

06 Mar 2004 500

"Arsi" la buzunare

07 Feb 2004 551

Saptamana banilor la Farul

18 Nov 2003 520

Infrangere in primul meci

29 Aug 2003 399

Cu infirmeria plina

20 Sep 2002 511

Prezenta suta la suta

10 Sep 2002 525

Hizo a pregatit defensiva pentru meciul cu Ceahlaul

09 Sep 2002 627

Chirea si-a reluat antrenamentele

05 Sep 2002 498

Raliu printre palmieri

19 Aug 2002 746