Muniţie neexplodată, găsită între localitatăţile Siminoc şi Murfatlar

 
În jurul orei 09:20, un apel primit prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 solicita intervenţia pompierilor militari pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, găsită între localitatăţile Siminoc şi Murfatlar din judeţul Constanţa.
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, mobilizat la locul indicat de apelant, a identificat un proiectil de artilerie perforant calibrul 76 mm, din perioada conflictelor militare. Proiectilul a fost găsit de către pădurarul care lucra la întreţinerea fondului forestier din zonă.
Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă la o dată ulterioară.
În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa atrag atenţia cetăţenilor că, în momentul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată, aceştia trebuie să solicite ajutorul organelor abilitate, fără a le mişca din locul unde a fost găsite.
În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie. Efectuarea acestui anunţ nu implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.
De asemenea, este necesar să respecte următoarele recomandări:
1.         nu le atingeţi, nu le loviţi sau mişcaţi din locul în care au fost descoperite;
2.         nu le introduceţi în foc;
3.         nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;
4.         nu ridicaţi, nu transportaţi şi nu introduceţi muniţiile în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi;
5.         nu demontaţi şi nu predaţi la operatori economici specializaţi muniţii neexplodate în scopul valorificării ca deşeuri metalice;
6.         nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte sau ca ornamente;
7.         în zona în care se presupune că ar exista muniţie neexplodată, nu permiteţi accesul, nu faceţi focul şi nu executaţi lucrări de îmbunătăţiri, săpat;
8.         nu lăsaţi copiii să se joace cu aceste elemente de muniţie.
 

Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pericol de explozie în județul Bacău! Mai multe elemente de muniție rămasă neexplodată, descoperite pe un teren arabil extravilan (GALERIE FOTO)

08 Jan 2024 669

ISU „Dobrogea” 22 de misiuni de asanare a terenurilor de muniție rămasă neexplodată în 2021, pe raza județului Constanța

21 Feb 2022 1493

Pirotehnicianul – profesionistul care nu are voie sa greseasca

15 Feb 2021 1456

Element de muniție neexplodată în zona Peceneaga. Pirotehniștii la fața locului (galerie foto)

19 Dec 2019 1624

Cercetări la adâncimi mari ExxonMobil şi OMV Petrom caută muniţia neexplodată pe traseul conductei pentru gaze din Marea Neagră (document)

31 May 2017 3956

Elemente de muniţie rămasă neexplodată Echipa de pirotehnicieni a ISU „Dobrogea“, în două misiuni de asanare

30 Jul 2015 1708

Patru elemente de muniţie rămasă neexplodată, ridicate de echipa pirotehnică ISU Dobrogea

29 Jul 2015 1822

Muniţie neexplodată, găsită pe islaz, la Stupina

03 Apr 2015 1688

Muniţie neexplodată în nisip Plaja din Năvodari „ascundea“ un mare pericol

31 Mar 2015 1768

Asanare muniţie în localitatea Palazu Mic

20 Aug 2014 1418

Muniţie îngropată de zeci de ani, descoperită la Târguşor

17 Jul 2014 1630

Muniţie neexplodată din timpul războiului, descoperită în pământ, la Târguşor

16 Jul 2014 2104

Asanare muniţie în municipiul Consatanţa

15 Jul 2014 1318

Descoperire lângă o ghenă de gunoi din Constanţa Proiectil rămas neexplodat, găsit la capătul liniei de autobuz 102

15 Jul 2014 1824

Asanare muniţie în municipiul Medgidia

03 Jul 2014 1392