Născut de Ziua Națională a României. Un militar din Constanța își serbează ziua de naștere în Afganistan. Ce mesaje i-au transmis familia și prietenii (galerie foto+video)

Pe 1 Decembrie toți românii sărbătoresc Ziua Națională a României. Anul acesta sărbătoarea este cu atât mai importantă cu cât se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Pentru căpitanul Marian Stoica, din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” ziua de 1 Decembrie este și ziua în care își aniversează ziua de naștere.
 
În prezent, militarul constănțean se află departe de cei dragi, fiind în misiune în Afganistan alături de colegii lui din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, unde fac parte din echipele de instruire şi asistenţă TAAC-N (Train Advise Assist Command – North) şi TAAC-S (Train Advise Assist Command – South).
 
Căpitanul Marian Stoica nu se află la prima misiune în Afganistan și cunoaște provocările pe care le poate oferi o astfel de misiune. Militarul este căsătorit și are doi băieți, dar nu este prima dată când își sărbătorește ziua de naștere departe de cei dragi. Alături de el sunt camarazii împreună cu care execută misiunea în teatrul de operații.
 
Cu toate că este departe de familia sa, copiii acestuia i-au transmis un sincer „La mulți ani“.
 
Nu l-au uitat nici foștii lui colegi din misiunile anterioare care i-au transmis toate cele bune și urarea „Rechinii pleacă, dar rămân în suflet Rechini!“.
 

”Marian Stoica este un mare om și un mare caracter. Este unul dintre oamenii pe care dacă ai avut ocazia să îl cunoști nu îl poți uita. Pentru prima dată când îl vezi, pare că ocupă toată camera, pentru că are aproape 2 metri, dupa care îți intră in suflet și nu-l mai poti da afară” – au declarat pentru ZIUA de Constanța colegii militarului constănțean.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 329

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 241

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 267

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 336

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 401

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 415

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 402

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 442

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 355

Știri ConstanțaTanchiștii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” în acțiune la Babadag (FOTO)

18 Apr 2024 364

Muzeul Național de Istorie a României Proiectul expozițional „Avram Iancu. Omul, eroul, legenda, 200 de ani de la naștere”, realizat de BNR

17 Apr 2024 423

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 530

Militarii Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești au participat la un exercițiu tactic cu trageri de luptă în Poligonul Babadag

17 Apr 2024 366

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1531

Fotografie a lui Nicolae Grigorescu, în expoziția „În jurul „Atacului de la Smârdan”

16 Apr 2024 343