UPDATE Descoperire uimitoare într-o comună din Italia

 
Descoperire senzaţională în comuna Caserta, din Marcianise, Italia. În timpul unor săpături pentru construirea unui palat a fost descoperit un schelet uriaş!
 
„Am săpat foarte adânc, probabil, nimeni nu a săpat până acum atât de departe", spune constructorul Gianni Baldi. „Atunci când unul dintre băieţi m-a sunat să-mi arate sechetulul”, continuă acesta, „nu vă ascund că aproape mi se făcuse rău, nu mai văzusem aşa ceva", a afirmat Baldi. Imediat, au fost informaţi cercetatori ce studiază acum descoperirea. Pentru moment zona este interzisă.

„Într-adevăr, în viaţa mea, nu am mai avut de-a face cu o structură a scheletului de genul acesta", a spus Ugo Fratti, unul dintre cercetători. „Cred că este prima dată în lume când umanitatea ia contact cu aşa ceva. Nici măcar nu ştiu despre ce să vorbesc. Ideea mea, confirmată în parte de unii dintre colegii mei care au sosit cu promptitudine la locul descoperirii, este că sechetul poate fi un strămoş preistoric. Evident, acest lucru subminează întregulul lanţ al evoluţiei, suntem conştienţi că ne confruntăm cu o schimbare mare, atât genetic, cât şi istoric”, a precizat cercetătorul.
 
Localnicii sunt ei şocaţi la rândul lor, nimeni nu credea că s-ar putea găsi, sub acel teren, un asemenea schelet. În timp ce unii se tem, alţii sunt fascinaţi de descoperire. Menţionăm că zona este controlată zi şi noapte.  
 
UPDATE
 
Jurnaliştii ce lucrează la site-ul italian ilmattino.it spun că informaţia care anunţa marea descoperire nu este adevărată. Mai mult de atât, ea are scopul de a fi o farsă. În acest context, unele televiziuni italiene au solicitat confirmări de la persoanele abilitate. 

Sursa foto: ilgiomale.it     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța, detalii de ultim moment despre cadavrul carbonizat, găsit la Constanța

20 Sep 2023 2514

Breaking News! Schelet uman descoperit în municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2023 3492

Imagini șocante filmate într-un cimitir din Prahova. Câțiva bărbați au dansat pe manele cu scheletul deshumat al unei femei (VIDEO)

23 May 2022 3802

Oseminte descoperite în subsolul unui bloc. Ar fi vorba despre un bărbat dispărut în 1997

12 May 2022 1475

Ziua Turnului Eiffel. Curiozități despre simbolul Parisului pe care puțini le cunosc (VIDEO)

31 Mar 2022 2348

Resuscitarea proiectului Saraesa Firma nou înființată de Stelian Bucovală și Liviu Denisov va ridica blocul de 9 etaje, de lângă Teatrul de Vară din Mamaia

09 Nov 2021 8661

Bancul zilei În noaptea de Halloween

31 Oct 2021 2504

Nelu Tătaru, despre testarea din Bucureşti pentru anticorpi COVID-19 „Nu este un studiu care să fie luat în considerare”

10 Jun 2020 1217

Achiziție de peste 21.000 de lei Unitatea Militară 02022 Constanța cumpără mobilier pentru grădinițe (document)

31 Dec 2019 2316

Revista presei locale

18 Jan 2018 2582

Cum a ales să protesteze la Constanţa (galerie foto)

03 Feb 2017 1932

Un instrument unic, o legendă și un mister ce învăluie povestea lui… (video)

06 Mar 2016 2514

Lucy. Google omagiază trăsnăi greu de înţeles. Cine este Lucy pentru care a creat un nou Doodle (video)

24 Nov 2015 3155

Restaurantul Fish 4U, un local cu specific pescăresc şi cu loc de joacă pentru copii (galerie foto)

10 Sep 2015 6644

Descoperire de excepţie Schelet al strămoşului elefantului, vechi de 7-8 milioane de ani, găsit în Vaslui

22 Jun 2015 1906