Necăjit nevoie mare pentru ce ne face birocraţia Scrisoarea lui Radu Mazăre către constănţeni

Ieri, în cutiile poştale ale constănţenilor au apărut nişte plicuri cu câte o coală galbenă în interior şi cu un conţinut, de mai – mai, să dea lacrimile celui care le citeşte.
Coala galbenă este semnată, cel puţin aşa spune, în final de, primarul tău, Radu Mazăre.

Iată, în continuare, conţinutul integral al acesteia.:
 
Dragul meu / Draga mea,
 
Îmi pare rău că am fost nevoiţi să întârziem acordarea acestui mic, dar însemnat ajutor. Totul a fost cauzat de birocraţie şi legislaţia actuală foarte complicată în privinţa licitaţiilor publice. În sfârşit am reuşit să încheiem toate contractele şi începând cu luna iunie, vei primi sprijinul care cred eu că ţi se cuvine.
Pentru a ne încadra în numărul de opt pachete pe an, vei primi, de acum, în fiecare lună câte unul, iar în decembrie, în preajma sfintelor Sărbători de Crăciun, două pachete.

Să îţi dea Dumnezeu sănătate!
 
Primarul tău,
Radu Ştefan Mazăre

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spectacol în premieră, la Teatrul Jean Bart din Tulcea - „Scrisoarea unei necunoscute”, de Stefan Zweig

04 Apr 2024 645

De 8 martie Comedia „O scrisoare pierdută" la Casa de Cultură Constanța

05 Mar 2024 764

Asociațiile de tineret solicită Guvernului echitate pentru tinerii români în exercitarea dreptului de vot

23 Feb 2024 578

Franţa nu va mai accepta alţi 'imami detaşaţi' începând cu 1 ianuarie 2024

30 Dec 2023 739

Scandalul Depardieu escaladează Zeci de artiști francezi au înaintat o scrisoare deschisă

26 Dec 2023 1953

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1387

Spania, Irlanda, Belgia şi Malta doresc ca liderii UE să solicite încetarea focului în Gaza

10 Dec 2023 665

Avertisment pentru părinți de Moș Nicolae! Cadouri care pot reprezenta un pericol

03 Dec 2023 852

Conducerea Academiei Române reacționează printr-o scrisoare deschisă la renovarea Bojdeucăi lui Creangă, în „stil modernizat excesiv”

23 Nov 2023 1015

Rusia Cine este primul contracandidat al lui Putin, la alegeri

19 Nov 2023 993

O parte din Biserica din Moldova vrea să treacă să treacă în subordinea Patriarhiei Române

13 Nov 2023 777

Licitații Constanța Lucrări de reparaţii şi zugrăvit la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia

08 Sep 2023 887

Nuclearelectrica anunță că a semnat o Scrisoare de Intenție cu Fondul de Investiții Inițiativa celor Trei Mări

07 Sep 2023 738

Ben Wallace a demisionat din Guvernul Regatului Unit. Iată ultimele declarații ale ministrului apărării britanic

31 Aug 2023 847

Klaus Iohannis, mesaj pentru Zelenski - „Vom continua să fim alături de țara dumneavoastră până la victoria împotriva agresiunii“

24 Aug 2023 739