Niciun loc liber pe litoral! Peste 200.000 de turiști se află în minivacanța de Sfânta Maria la malul mării

Potrivit estimărilor hotelierilor din stațiunile de pe litoral, peste 200.000 de mii de persoane au luat cu asalt plajele de la malul Mării Negre în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
 
Patronii de hoteluri își freacă mâinile de satisfacție, căci nu mai au niciun loc liber de cazare. Conform unor estimări citate de presa centrală, acesta a fost cel mai profitabil sfârșit de săptămână de vara aceasta pentru antreprenorii din turismul românesc.
 
Cele mai aglomerate destinații au fost, firește stațiunile Mamaia și Vama Veche, unde sezonul estival s-ar putea prelungi până în prima lună de toamnă calendaristică.
 
Astăzi, pe falezele din Constanța și Mangalia, miile de turiști care s-au înghesuit la mare vor asista la festivitățile dedicate Zilei Marinei Române. De la ora 10:00, pe esplanada de la Comandamentul Flotei din Constanța au loc primele manifestații festive, la care va lua parte inclusiv președintele Klaus Iohannis. De la ora 12:00, în Portul Tomis încep jocurile marinărești, iar evenimentele consacrate Zilei Marinei vor continua până diseară, la ora 20:00.
 

Citește și: Ziua Marinei-program complet: Salve de tun, dansul remorcherelor, zeul Neptun, sirene, demonstrații militare, retragere cu torțe


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 795

Intervenții pe bandă rulantă. Poliția Română, amenzi de zeci de milioane de lei

16 Aug 2023 714

Bilanț SCJU Constanţa Mii de oameni au apelat la medici în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 769

Minivacanță Sfânta Maria Turiștii din Israel, coadă impresionantă la telegondola din Mamaia (VIDEO)

11 Aug 2023 969

Siguranța în mini-vacanța de Sf. Maria, asigurată de echipajele de pompieri din Prahova. Oamenii legii, recomandări împotriva evenimentelor neplăcute

11 Aug 2023 542

IPJ Vaslui Polițiștii, alături de cetățeni în minivacanța de Sfânta Maria

11 Aug 2023 720

Știri Constanța Peste 300 de polițiști asigură ordinea și liniștea publică în minivacanța de la Constanța

10 Aug 2023 794

Știri Constanța azi LIVE VIDEO. Măsuri dispuse pentru minivacanța de Sfânta Maria la malul mării

10 Aug 2023 1253

Jandarmii tulceni, prezenți la toate manifestările cultural-artistice și religioase, prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

12 Aug 2022 855

Constanța Polițiștii și jandarmii, la datorie la manifestările prilejuite de Sfânta Maria

13 Aug 2021 1743

Județul Constanța Restricții de circulație în minivacanța de Sfânta Maria

12 Aug 2019 1848

Ce poți face în minivacanța de Sfânta Maria dacă te afli la Constanța

16 Aug 2018 2538

În acest sezon estival, turiştii preferă staţiunile Mamaia-Năvodari, Eforie şi Jupiter-Venus

15 Aug 2018 1786

Cum circulă autobuzele în perioada minivacanței de Sfânta Maria

15 Aug 2018 2054

Constanța. Polițiștii de frontieră pregătiți pentru minivacanța de Sf Maria. Se preconizează o creștere a traficului la frontiera cu Bulgaria.

14 Aug 2018 1368