Nicuşor Constantinescu le reproşa angajaţilor TV Neptun şi Telegraf insuficienta expunere mediatică a apărării sale (interceptări)

Sorina Matei a publicat azi, pe pagina sa de Facebook, interceptările ce apar într-un dosar al preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu.

„Din conţinutul interceptărilor telefonice rezultă că inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel exercita o influenţă covârşitoare asupra conducerii cotidianului Telegraf şi asupra televiziunii TV Neptun.
Astfel, în perioada în care se afla în arest la domiciliu, inculpatul a luat legătura, fie direct, fie indirect, cu reprezentanţii celor două canale media cărora le-a trasat politica editorială, comandând ample campanii de presă îndreptate în sprijinul poziţiei sale procesuale şi împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Este de menţionat, în acest context, că inculpatul avea o poziţie de totală şi necontestată autoritate asupra conducerii ziarului şi televiziunii cărora le-a dictat ce subiecte să abordeze şi cât de des să o facă, le-a livrat materiale, pe care le-a ameninţat şi cărora le-a reproşat atitudinea de pasivitate pe care, în opinia sa, o manifestaseră cu privire la situaţia sa, după ce instanţa luase faţă de el măsura arestului la domiciliu.

La data de 13.03.2015, ora 12:36:50, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a purtat o discuție cu martorul Diceanu Gabriel Constantin, în cadrul căreia cel dintâi i-a reproșat secundului insuficienta expunere mediatică a apărării sale:
«CND – Da ? Nici… nimeni de la presă… nimeni nu face o… prezentare a apărării mele, da? Graduală! Pe problema aia, pe problema… nimeni nu zice nimic! Absolut nimic! Şi eu ce să fac, că te-ai îmbolnăvit tu? Fac şi pe… n-am voie să fac anumite chestii, după cum ştii!
DGC – Eu am văzut… ştiu, păi da ? păi i-am spus lui Victor, da eu am văzut astea date-n presă, cel puţin în presa locală!
CND – Băi, Gabi, hai, mă ! (Înjurătură obscenă) Facem mişto unul de altul sau ce facem?
DGC – Nu…
CND – N-ai văzut nimica, mă !!! Au scris unii în ziar, o pagină jumate şi atât!!! Ai văzut o… (cuvânt obscen). Şi-ai mai văzut o emisiune de un sfert de oră în care a vorbit VICTOR RADU, de 2 lei ! Aia ai văzut tu !
DGC – Şi ştiri…
CND – Ce-am văzut şi eu! Da? Atât !!! Nu-i normal să fie o campanie zilnică, mă, băiatule??? Ţi-am explicat româneşte!
G – Da, dom’le, am înţeles, o să se facă!

....................................................................................................................................
CND – Ia de la Carmen Banioti – Banioti, toate documentele din dosar, ce-am depus noi, da?
G – Da, da.

CND – Şi… vizavi de… de minciunile astea cu încălcarea controlului judiciar, de care ţi-am spus, şi vizavi de toate hotărârile de consiliu, inclusiv punctul de vedere al prefectului, care ne-a scris şi ai copie după asta, că sunt legale hotărârile şi dispoziţia nr. 7, pentru care sunt acuzat că… cutare ! Daţi-le, că presa nu are, mă, băiatule, mă !!! Nu are ce spun eu ! Am vorbit cu CIUTACU, mi-a zis „domn’ Constantinescu, eu nu ştiu ce să… eu ce văd, ce văd scrie-n presă, dacă mie nu-mi dă nimeni, eu ce să fac? Nu trebuie să mă conving şi eu de o realitate, acuzaţiile care se fac, apărarea dumneavoastră, ce-aţi depus la dosar, ce-a spus prefectul, sunt valabile, nu-s valabile…” Şi normal!
G – Da.
CND – Eu nu ştiu, că eu nu am… fiind acasă, eu nu am… o… hârtiile care s-au depus la dosar vizavi de… dosarul ăsta cu arestarea! Ultima. Alea sunt la Carmen Banioti, care trebuia matale să le iei să le dai la presă! Da!
G – Am înţeles.
CND – Da…
G – Bine, bine.
CND – Şi să coordonezi zilnic treaba asta, da?»"

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorina Matei Nicuşor Constantinescu reproşa conducerii ziarului Telegraf lipsa de susţinere (interceptări)

16 Apr 2015 3283