Ninge la Constanța. Deja s-a depus un strat generos de zăpadă. Județul Constanța este sub cod gablen de vreme severă (galerie foto)

Județul Constanța a intrat sub avertizarea cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece. 

De câteva ore la Constanța a început să ningă destul de tare iar în anumite zone și pe mașini deja s-a așternut un strat generos de zăpadă. 

Reamintim că, meteorologii au emis o averrtizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece valabil în intervalul 22 martie, ora 15.00 – 23 martie, ora 20.00. Potrivit ANM, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.
 
În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.
 
Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.
 
De asemenea, din această noapte va intra în vigoare un cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută.
 
Potrivit ANM, în intervalul 22 martie, ora 23. 00– 23 martie ora 15.00 în sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și temporar 65...70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

9 autospeciale cu sărăriță vor interveni pe străzile și bulevardele din Constanța

20 Jan 2024 610

Ninge la Constanța! După o zi cu temperaturi de primăvară, revine iarna la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Jan 2024 1415

Vremea în Dobrogea Cum se schimbă temperaturile și condițiile meteorologice în intervalul 12-13 ianuarie 2024?

10 Jan 2024 1131

Știri Constanța azi Prognoza meteo s-a adeverit. Ninge și e ger la Constanța (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2024 2368

DRDP Constanța Ninge și viscolește abundent în județele Constanta,Tulcea, Călărași și Ialomita !

26 Nov 2023 1612

Se întoarce vremea rea la Constanța! În Dobrogea va ninge în weekend și va fi viscol. Echipele de intervenție, pregătite să intervină

24 Nov 2023 3108

Autoritățile din județul Constanța în alertă după emiterea Codului Portocaliu de vreme rea

24 Nov 2023 1123

ALERTĂ METEO! Județul Constanța, sub Cod Portocaliu de vreme rea! În weekend sunt așteptate ninsori, iar vântul va viscoli zăpada

24 Nov 2023 9931

Iarna nu vrea să plece de la malul mării! Ninge la Constanța la final de martie (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2023 1669

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare. Temperaturi la malul mării

04 Feb 2023 3845

Constanța, sub cod galben și portocaliu de vânt și viscol! Unde puteţi suna dacă aveţi probleme

04 Feb 2023 2212

Ninge, din nou, la Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 1699

Cum va fi vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

29 Jan 2023 3618

Continuă să ningă în județul Constanța! Cum se circulă pe Autostrăzile A2 și A4 și pe drumurile din județ (VIDEO)

28 Jan 2023 1703

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când ar putea ninge la malul mării

23 Jan 2023 13149