Noaptea de Crăciun. Incendiu puternic. Peste 200 de persoane au fost evacuate din blocul primăriei

Incendiu puternic la blocurile sociale din cartierul Viișoara, Bistrița Năsăud. Acoperișul blocului a fost cuprins de flăcări și pompierii au luat decizia de a fi evacuați toți locatarii din blocul cuprins de flăcări.

Sinistrul s-a declanșat, din cauze necunoscute, în jurul orei 03.30 şi a afectat aproximativ 1.000 de metri pătraţi. 200 de persoane au fost evacuate din imobilul care are două scări. Zeci de pompieri de la ISU BN şi SVSU Bistriţa s-au luptat cu focul care s-a extins cu repeziciune şi a cuprins între acoperişul dar şi pereţii care sunt izolaţi cu polistiren. În zonă au ajuns şi echipaje de la Poliţie şi Jandarmerie, aceştia fiind chemaţi în zonă pentru că oamenii erau foarte agitaţi. De asemenea, a fost nevoie de intervenţia lor pentru a-i ţine pe locatarii blocului care ardea, dar şi pe vecini, departe de imobilul de pe acoperişul căruia cădeau bucăţi de lemn ars şi ţigle. 
”Un băiat în vârstă de 8 ani a fost preluat de TIM, cu suspiciune de intoxicaţie cu fum şi transportat la spital. Din fericire, acesta este în afara oricărui pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt.maj. Marius Rus. 
Sursa text și foto: bistriteanul.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Borș Ioan, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA!

16 Feb 2024 593

Pieton accidentat mortal de o ambulanţă în municipiul Bistrița

27 Jan 2024 812

Tânăr de 17 ani, protagonistul unui dosar penal! Consecințele conducerii iresponsabile

21 Jan 2024 599

Centrul Infotrafic Circulație oprită, pe DN 1, Bistrița-Năsăud, din cauza unui accident. Cinci persoane au fost rănite

20 Jan 2024 652

Tânăr din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

20 Jan 2024 812

Mașină parcată, vandalizată de un bărbat! Valoarea prejudiciului

19 Jan 2024 624

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Patru suspecți, reținuți

15 Jan 2024 1149

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Şavlovschi, de două ori pe locul întâi la „Cupa Bistrița“ (GALERIE FOTO)

15 Jan 2024 1034

Eveniment rutier pe Drumul Național 17C. Implicate un autoturism și o autoutilitară (FOTO)

13 Jan 2024 881

Un bărbat a căzut de pe remorca unui tractor! Polițiștii au întocmit un dosar penal

12 Jan 2024 762

Arestări și percheziții în Maramureș. Tineri implicați în infracțiuni grave

10 Jan 2024 692

O femeie din Breaza și un bărbat din Cluj-Napoca, urmăriți internațional, depistați de polițiști

09 Jan 2024 744

Accident pe DJ 171. Bătrân, pieton, accidentat de un șofer de 19 ani

07 Jan 2024 836

Doi pacienți din Bistrița au murit de gripă, în ultimele 24 de ore

05 Jan 2024 767

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 855