Noaptea Muzeelor, marcată şi la Constanţa

muz-ist-arheol-constanta-afis.jpgNoaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a şaptea ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009.

Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituite de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai. În anul 2011 Noaptea Muzeelor este pentru prima dată patronată oficial și de ICOM.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, coordonând desfășurarea Nopții Muzeelor în România și asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc în anul 2011 evenimentul. În România, peste șaizeci de muzee își așteaptă vizitatorii înnocturnă, propunând publicului expoziţii diversificate, spectacole, proiecţii şi evenimente specialeinteractive.

La Constanţa, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a pregătit, pentru noaptea de 14 spre 15 mai, evenimentul "Portal către imensitate". Planetariul pune la dispoziţie pe parcursul acestei nopţi:
- vizitarea expoziţia permanente "Sistemul solar"
- vizitarea expoziţiei temporare"Descoperă Universul"
- demonstraţii sub cupola planetariului a bolţii înstelate, organizate în grupuri (accesul interzis copiilor sub 5 ani)
- vizionarea filmului „Frumuseţea Cosmosului"realizat de Asociaţia Culturală Noua Acropolă
- Dacă cerul va fi senin, se vor face şi Observaţii astronomice.

"Noaptea Muzeelor" va fi marcată şi la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, care în intervalul 20.00-24.00, va avea porţile deschise pentru oricine. La ora 22.00, Secţia Canto a Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius"Constanţa va susţine un concert extraordinar de muzică clasică .


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UNTOLD Universe aduce magia în capitala României, București, și în capitala distracției, Cluj-Napoca

30 Oct 2023 793

Liga a 2-a Deplasare la Slatina pentru Unirea Constanța

05 Nov 2022 1678

Cartea zilei Drumurile mătăsii. O altfel de istorie a lumii de Peter Frankopan

08 Jul 2022 1530

Google a semnat parteneriate cu 16 publicaţii din România. Se va lansa un nou produs în România

09 Jun 2022 1217

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

03 May 2022 1436

Astăzi se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

08 Mar 2022 1708

13 ianuarie 1910. A avut loc prima transmisie radiofonică de operă

13 Jan 2022 1478

Prima navă românească ce a făcut ocolul Pământului a ancorat în Portul Constanța, în sunet de fanfară! Când s-a întâmplat

23 Dec 2021 1665

Editorial Gând de Ziua Dobrogei de la o olteancă...

23 Nov 2021 3652

ZIUA-n amiaza mare Florin Albu, video jurnalistul pentru care vacanța înseamnă muncă

10 Jul 2021 3725

Frumusețile Dobrogei, promovate prin arta copiilor tulceni

02 Jun 2021 3450

#DobrogeaDigitală „Afară plânge marea...”

29 Jan 2021 2861

Plecare din Portul Constanța Cargoul București, prima navă românească care a făcut o călătorie în jurul Pământului. Azi se împlinesc 57 de ani

23 Dec 2020 2457

23 septembrie 1846 – Este descoperită planeta Neptun

23 Sep 2020 1968

Campania Descoperă Rowmania Competiția de vâslit în canotci de 10+1, pe lacul Tăbăcărie din Constanța

18 Sep 2019 2264