Noi alegeri în comunitatea tătară Gelil Eserghep, președintele UDTTMR - „Stăm bine - avem un braț în Parlament și unul în Executiv”

img_2620.jpgUniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a organizat prima conferință de presă din acest an. La eveniment au participat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, noul deputat al Uniunii, Varol Amet, precum și fostul deputat UDTTMR, actual subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI), Aledin Amet.

 Unul dintre subiectele abordate în cadrul conferinței a fost legat de proximele alegeri interne ale UDTTMR. Președintele Uniunii, Gelil Eserghep, a anunțat că pe 26 ianuarie vor avea loc alegeri în Organizația Municipală Constanța. Amintim că filiala are, în prezent, un președinte interimar, în persoana lui Ismail Elvis, asta după ce Kenan Omer, fostul președinte, a fost suspendat printr-o hotărâre a Consiliului Reprezentanților. „Suntem interesați să ne promovăm în mod real tradițiile, obiceiurile, nu în mod declarativ", a menționat Eserghep pe marginea scrutinului din 26 ianuarie. El a adăugat că aceste alegeri vin ca urmare a problemelor de organizare ale filialei, probleme care trebuie să fie rezolvate.

În altă ordine de idei, Gelil Eserghep a declarat că își dorește ca, în 2013, să organizeze, alături de echipa sa, o ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco-Tătar mai fastuoasă. Totodată, președintele UDTTMR a mărturisit că intenționează construirea unui sediu al Uniunii și în comuna 23 August.

 Amet vs. Amet

Președintele UDTTMR a apreciat, în contextul conferinței de presă, că minoritatea tătară este reprezentată foarte bine atât în Parlament, prin deputatul Varol Amet, cât și în Guvern, prin subsecretarul de stat din cadrul DRI și, în același timp, consilier al primului ministru pe problemele minorităților, Aledin Amet: „Stăm bine: avem un braț în Parlament și unul în Executiv".

Prezent la eveniment, noul deputat tătar, Varol Amet, a declarat că intenționează continuarea proiectelor legislative susținute de fostul parlamentar UDTTMR, Aledin Amet, dar și că și-a propus depunerea unor inițiative noi, precum legea care să reglementeze ucenicia la locul de muncă, dar și cea privind majorarea indemnizației pentru nou născuți. „Voi lupta cu interes pentru promovarea imaginii comunității noastre. Rolul nostru, al comunității, este acela de a ne păstra identitatea", a declarat Varol Amet, secretarul grupului minorităților naționale din Parlamentul României și membru în Comisia pentru muncă și protecție socială.

Noul subsecretar de stat din cadrul DRI, Aledin Amet, a subliniat, în contextul conferinței, că va avea în vedere ca „banii pe care Guvernul îi alocă (n.r. - minorităților naționale) să fie cheltuiți în mod corect".

Nu mai puțin important, conform celor spuse în cadrul conferinței UDTTMR, este de așteptat ca, în 2013, atât bugetul Departamentului pentru Relații Interetnice, cât și cel al DRI să fie cu 5% mai mare față de cel de anul trecut.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 735

Președintele Iohannis, la reuniunea Consiliului European! Discuțiille s-au referit la extinderea UE

15 Dec 2023 741

Înfiinţarea unei agenţii europene pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, aprobată de UE

13 Dec 2023 742

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 729

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel Summit de urgenţă la nivelul UE pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu

15 Oct 2023 699

Mariana Gâju, intervenție la Bruxelles, pe tema „O Uniune Europeană a sănătăţii pentru Europa şi Regiunile Sale” - „Educația și sănătatea pe primul loc!”

11 Oct 2023 910

Societatea Ornitologică Română Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare

15 Feb 2023 678

Ciucă salută preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către Suedia. Ce mesaj a postat pe Twitter

01 Jan 2023 1162

Parlamentul European Știrile care prezintă cel mai mare interes pentru cetățenii europeni sunt subiectele politice naționale

12 Jul 2022 964

Președinta Comisiei Europene le mulțumește românilor pentru că i-au primit în case pe ucraineni

01 Mar 2022 1258

#ConstanțaEsteBine Ziua 25 – 25.01.2022. Astăzi sărbătoresc granițele

25 Jan 2022 1433

#ConstantaEsteBine Unire și uniune

25 Jan 2021 2518

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea Ajutor pentru familia cu patru copiii din Cobadin, căreia i-a luat foc casa (galerie foto)

18 Aug 2020 1827

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David Pentru a salva orașul și județul, e nevoie de conlucrare, uniune și „dezbrăcare” de patimi

28 Jul 2020 2424

25 de ani de la semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană de către România Mesajul președintelui interimar al Senatului

22 Jun 2020 1449