Noi precizări ale MAE despre accidentul rutier din Grecia

La data de 7 octombrie 2014, consulul general al României la Salonic a întreprins un nou demers pe lângă conducerea poliției din zona producerii accidentului, în vederea obținerii unor elemente de noutate privind cazul aflat în atenție, transmite Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
 
“Conform informaţiilor oferite de  reprezentanții conducerii poliției locale, în cursul nopţii de 6 octombrie, autoritățile elene l-au găsit, într-o zonă aflată în apropierea locului accidentului, pe cel de-al doilea presupus șofer, cetățean român, despre care existau indicii că se afla în autocamionul care a lovit coloana de mașini. Facem precizarea că șoferul arestat a declarat în cadrul audierilor că s-a aflat singur în autocamion.
 
Cetățeanul român a fost condus la unitatea de poliție, fiind supus unor audieri. Ulterior audierilor, nu a fost luată măsura reținerii acestuia. De asemenea, după finalizarea audierilor, cetățeanul român a fost supus unor evaluări medicale, fiind în prezent liber.
În ceea ce privește prezumția că acesta era cel de-al doilea șofer, precizăm că autoritățile elene au declanșat procedura de cooperare polițienească internațională, fiind în legătură directă cu autoritățile române de resort, în vederea stabilirii cu certitudine a calității sale de șofer.
 
Referitor la ancheta judiciară aflată în plină desfășurare, reamintim că cetățeanul român arestat și acuzat de producerea accidentului este reprezentat de avocat, care în prezent analizează întregul dosar. În această fază a procedurilor judiciare, avocatul ales al cetățeanului român este singurul îndrituit să acționeze direct pe linia comunicării cu autoritățile competente în vederea clarificării tuturor elementelor din dosar”, se mai arată în comunicatul MAE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.