Norica Nicolai, europarlamentar ALDE, explicații despre cormoranii lui Petre Daea

În cadrul unei conferințe de presă susținute la Constanța, europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai a explicat că ministrul Petre Daea a fost consultat de către ea cu problema cormoranului la nivelul României.

Practic, aceasta a precizat că, păsările fac o pagubă de milioane de euro deoarece acestea distrug culturile acvatice.

Din acest motiv se dorește începerea vânătorii cormoranului ca la porcul mistreț. 
 „Parlamentul European şi Comisia au ajuns la concluzia că aceste păsări şi un animăluţ, foca – asta e problema nordicilor – ne distrug culturile de acvacultură. S-au făcut nişte studii, în Danemarca, Suedia, diverse ţări, în care s-a constatat că mănâncă milioane de euro din bani europeni. Dacă sunt cormorani în exces, s-a terminat. Nu mai avem peşte. Atunci, pentru că avem Directiva europeană, dar trebuie să facem ceva căci altfel dăm banii la păsări. Şi l-am rugat pe domnul Daea să fie de acord cu amendamentele făcute deja de noi. Eu i-am pus întrebarea şi i-am spus apoi foarte clar că trebuie să facem un plan de vânătoare la cormorani”, a spus europarlamentarul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferinţă la Constanţa Norica Nicolai şi Renate Weber au confirmat că se află pe listele ALDE pentru europarlamentare

26 Jan 2019 2610

Conferință ALDE la Constanța. Europarlamentarul Renate Weber, prezent (galerie foto)

25 Jan 2019 2201

Pe cine va susține Călin Popescu Tăriceanu, pentru primul loc pe listele ALDE pentru europarlamentare

17 Nov 2018 1841

ALDE doreşte alocarea de resurse guvernamentale pentru infrastructura culturală

04 Sep 2017 2015

Norica Nicolai, reacţie după excluderea din PNL „Acest partid nu mai există”

28 May 2015 3987

Stroe „Weber și Nicolai au încălcat statutul”

27 May 2015 1702

Doi europarlamentari, excluși din PNL

27 May 2015 2079

Norica Nicolai va reprezenta Grupul ALDE din Parlamentul European

15 Jul 2014 1909

Candidat-surpriză la șefia PNL Se vehiculează o a treia candidatură pentru conducerea partidului

06 Jun 2014 2743

Primarii liberali se opun fuzionării propriului partid cu PDL-ul

28 May 2014 2427

În urma unei simulări Ramona Mănescu, printre viitorii europarlamentari

25 May 2014 3586

În campanie la Constanța Europarlamentarul Norica Nicolai, despre reforma politicii agricole (galerie foto)

08 May 2014 2368

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai dezbate, la Constanţa, noile prevederi ale Politicii Agricole Comune 2014-2020

06 May 2014 2470