Noul Cod Vamal al Uniunii Europene aduce schimbări majore și pentru noi

 
Începând cu data de 1 mai 2016, Codul Vamal al Uniunii Europene și actele sale de implementare (Regulamentul Delegat și Regulamentul de aplicare al Comisiei) vor fi aplicabile în întregime în România. Apariția noului Cod Vamal reprezintă un pas important în procesul de modernizare a legislației vamale la nivelul tuturor celor 28 de state membre, prin crearea unei infrastructuri IT care să permită un acces facil  pe cale electronică, fără a mai fi necesară utilizarea formularelor pe suport de hârtie.
 
Specialiștii PwC au prezentat azi, în cadrul unei conferințe, cele mai importante modificări aduse de Codul Vamal al Uniunii Europene, prin prisma impactului acestora asupra companiilor din România şi a modului în care aceste companii vor trebui să reacționeze şi să se adapteze schimbărilor.
 
Alături de consultanții PwC România, la eveniment au participat şi reprezentanții Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi liderul serviciilor de consultanţă vamală pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa din cadrul PwC – Ruud Tusveld, care a participat la discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pe marginea acestui pachet legislativ.
 

„Necesitatea coordonării celui mai important bloc comercial din lume, a colectării taxelor vamale, care reprezintă aproximativ 15% din bugetul total al UE, precum şi procesarea anuală a aproximativ 280 de milioane de declarații vamale, implică un amplu proces de modernizare al autorităților vamale din cele 28 de state membre. O parte importantă a acestei modernizări o reprezintă şi vama electronică (e-customs), de la care se așteaptă o mai bună cooperare dintre vamă şi fisc, o creștere a colectării şi a luptei împotriva fraudei şi, nu în ultimul rând, un parteneriat cu operatorii de bună credinţă care să faciliteze comerţul”, a declarat Ruud Tusveld.

 

„Din perspectiva predictibilității şi a aplicării practice a noului pachet legislativ de bază, care în prezent are  aproximativ 1.000 de pagini, la care se vor adăuga si un număr ridicat de ordine ale ANAF care urmează să fie emise în perioada imediat următoare. Tocmai de aceea, am propus constituirea unui grup de lucru între reprezentanții mediului de afaceri şi cei ai vămii române”, a adăugat Daniel Anghel, Lider Impozite şi Taxe Indirecte, PwC Europa Centrală şi de Est.

 
Pe parcursul conferinței s-a abordat şi nevoia de coordonare dintre legislația privind preţurile de transfer şi cea privind valoarea în vamă, având în vedere că legea din România permite contribuabililor români angajați în tranzacții intra-grup să solicite autorităților fiscale emiterea de acorduri de preț în avans.
 

„În problematica preţurilor de transfer şi a valorii în vamă este important ca operatorii economici să poată beneficia de o abordare unitară, care să aibă la bază punctele de vedere exprimate de autoritatea fiscală şi cea vamală. Spre exemplu, se impune o astfel de abordare înaintea emiterii unui Acord de Preț în Avans”, a precizat Daniela Dinu, Director, Consultanţă Fiscală, PwC România. 

 
În noul Cod vamal, regimurile vamale vor fi reorganizate într-o nouă structură. Unele dispar, iar altele vor continua sub o altă denumire.  Astfel, după 1 mai 2016 va fi necesară şi o corelare a prevederilor din Codul fiscal cu noile regimuri speciale prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Europene.
 
De asemenea, noua definiție a exportatorului din legislația vamală trebuie corelată cu legislația privind TVA, întrucât operatorii din afara UE nestabiliți nu vor mai putea realiza operaţiuni de export.
 
„Un aspect important pe care dorim să-l aducem în atenția companiilor se referă la redevențe și drepturi de licență, care, începând cu 1 mai 2016, vor trebui să fie incluse mai des în valoarea în vamă” a declarat Lorina Dărmănescu, Senior Manager, Consultanţă Fiscală, PwC România.
 

„Astfel, companiile din România  trebuie să realizeze o radiografie internă prin care să stabilească modul în care aceste schimbări în materie vamală le afectează activitatea şi să se pregătească în mod corespunzător. De asemenea, având în vedere numărul mare de schimbări prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Europene şi actele sale de implementare,  precum şi faptul că aceste schimbări, prin natura lor, au condus la o serie de interpretări, considerăm că este necesar ca Direcţia Generală a Vămilor să reacţioneze  şi să emită clarificările necesare  care să confere operatorilor economici din România o înţelegere cât mai bună asupra noilor modificări”, a conchis Daniel Anghel.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Impactul Noului Cod Vamal asupra Portului Constanta

28 Jul 2016 3178

Totul despre modificările aduse de noul Cod Vamal al Uniunii Europene, la CCINA Constanţa

27 Feb 2015 1932

CCINA Constanţa, în colaborare cu Deloitte Romania, organizează seminarul cu tema “Legislatia vamală – modificări cu impact asupra tranzacţiilor internaţionale”

26 Feb 2015 1588

„Legislaţia vamală - modificări cu impact asupra tranzacţiilor internaţionale”CCINA Constanţa organizează un seminar

26 Feb 2015 1708