Noul inspector general al IGPR, chestor general Ioan Buda a fost învestit în funcție. Ce funcție va ocupa fostul șef al Poliției Române, chestor Cătălin Ioniță

Astăzi a avut loc învestirea în funcție a noului inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, chestor general Ioan Buda. Ședința s-a desfășurat la sediul IGPR, fiind condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.
  
De asemenea, începând de astăzi la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost împuternicit comisarul șef Adrian Popescu, care a ocupat până în prezent funcția de adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră.

Referitor la situația chestorului principal de poliție Cătălin Ioniță, MAI menționează că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, acesta a revenit pe funcția câștigată prin concurs, potrivit legii.
  

”Conform prevederilor legale, un polițist poate fi eliberat dintr-o funcție ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mișcare acțiunea penală și dobândește calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituție a statului cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia. Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situația legală care să permită schimbarea chestorului principal Cătălin Ioniță din postul de director general al Direcției Generale Anticorupție. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia” - au transmis reprezentanții MAI. 

 
De asemenea, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 216

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 467

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1386

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 681

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 513

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 779

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 280

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 368

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 509

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 692

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 574

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 760

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 624

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2477

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 697