Mircea Geoană, despre audierea la DNA „Nu există nicio umbră de îndoială la adresa mea”

 
Liderul PSRO Mircea Geoană a declarat astăzi că a fost citat miercuri la DNA în calitate de martor, subliniind că nu exista nicio acuză la adresa sa, informează Agerpres. 

„Atunci când voi fi solicitat ca martor, cum a fost cazul și într-o altă discuție cu privire la perioada 2009 sau perioada în care am fost președintele PSD, voi răspunde pozitiv indicațiilor pe care le primesc. Ieri s-a întâmplat exact același lucru. Nu există nicio umbră de îndoială, de incriminare la adresa mea, nu există niciun fel de acuză, niciun fel de îndoială cu privire la probitatea, onestitatea și integritatea mea. Este principalul meu atribut în politică", a declarat Mircea Geoană. 

„Dacă alții au făcut și au greșit, oricât de mult aș fi lucrat cu unii sau cu alții, pentru că sunt mulți cei cu care am lucrat în politică, fiecare răspunde pentru faptele sale. Deci, dorm liniștit cu capul pe pernă și voi continua să fac politică atâta vreme cât energia îmi permite și am sprijinul oamenilor", a mai spus fostul lider PSD. 

Mirca Geoană a fost audiat miercuri la DNA în care este arestat preventiv Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5. 



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 416

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 925

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 803

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 969

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 725

Mișcarea ”România renaște”, proiectul care îl promovează pe Mircea Geoană și-a lansat oficial site-ul

13 Feb 2024 2691

Cumnatul lui Mircea Geoană poate fi extrădat din Turcia! Ce a decis instanța

27 Jan 2024 901

Mircea Geoană „Sper ca românii când votează să se gândească mai puţin la carnetul de partid și să se uite la calitatea oamenilor“

20 Jan 2024 733

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 806

Mircea Geoană „Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei“

09 Dec 2023 1237

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 939

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 720

Mircea Geoană „Alegerile de la anul sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România“

24 Nov 2023 903

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Trebuie să lucrăm şi cu Republica Moldova să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina“

17 Nov 2023 722

#Dobrogea145 Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 889