Radu Mazăre, despre demisie „Nu m-am răzgândit, dar mă mai gândesc”

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost întrebat azi dacă îşi mai dă demisia din funcţia de primar. Edilul şef al Constanţei a declarat că: „Uite, mă gândesc. Mai ales după ce l-am văzut pe domnul Băsescu că a trecut în partea astalaltă (...) Nu m-am răzgândit, dar mă mai gândesc”, a spus edilul potrivit Agerpres.

Radu Mazăre a mai declarat azi, la Curtea Supremă, că el nu va face denunţuri, pentru că nu este turnător, susţinând că încă se gândeşte în legătură cu anunţul sau privind demisia din funcţia de primar al municipiului Constanţa.

Radu Mazăre s-a prezentat miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat contestaţia DNA la decizia instanţei de a-l lasă liber pe primar, într-un dosar în care acesta este cercetat pentru luare de mită.

El a negat acuzaţiile procurorilor că ar fi primit mită sub formă unor contracte de publicitate acordate de diverse firme televiziunii Neptun TV, arătând că el nu putea controla această televiziune, deoarece a deţinut doar 7% din acţiuni pe care le-a şi vândut în anul 2002.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, pe 19 martie, că a demisionat de la şefia organizaţiei judeţene a PSD, rămânând un simplu membru al formaţiunii politice. Pe 18 martie, când a ajuns acasă la Constanţa de la Bucureşti, Radu Mazăre a spus că intenţionează, curând, să demisioneze de la Primăria Constanţei, dar şi de la partid.

Citeşte şi Radu Mazăre: "Mi-am dat demisia din toate funcţiile de partid. Până la vară plec şi de la Primărie" (video)
 

UPDATE. Declaraţiile edilului-şef. Radu Mazăre a ajuns acasă Vrea să renunţe la primărie şi la partid - „E o chestiune de câteva luni“ (galerie foto+video)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE3. Radu Mazăre a ajuns la Constanţa"Vreau să stau pe mare, să mă liniştesc!" (Referat DNA + document)

25 Jun 2015 3804