Nu se închid școlile Lumina!

Unitățile de învățământ Lumina nu se vor închide! Acesta este mesajul transmis de ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaș, ca răspuns la înterbările pe această temă formulate de secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, în cadrul audienței oferite părții turce.

Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe, în cursul discuției, secretarul de stat român a solicitat clarificări privind unele declarații recent apărute în spațiul public, cu privire la unităţile de învăţământ Lumina. Ca răspuns, partea turcă a precizat că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea acestora. 

0132Pe teritoriul României avem o legislaţie românească foarte clară, pe baza căreia funcţionează toate instituţiile de învăţământ preuniversitar sau universitar sau superior, ele funcţionează după legislaţia românească, în consecinţă unei şcoli îi poate fi suspendată activitatea doar pe criterii care vizează asigurarea calităţii educaţiei în acea unitate de învăţământ. Procedurile sunt stipulate în Ordonanţa 71/ 2005. Nu vorbim despre risc aici, vorbim despre situaţii punctuale conform legislaţiei. Până acum nu am primit solicitări oficiale legate de aceste instituţii de învăţământ”, a precizat și ministrul Educației, Mirabela Amarandei.

Revenind la audiența acordată ambasdadorului turc, pe parcursul discuției, acesta a informat cu privire la ultimele evoluții ale situației interne din țară, inclusiv declararea stării de urgenţă. A reafirmat, în context, angajamentul ţării sale pentru valorile europene.

„În cadrul discuțiilor, partea română a reconfirmat interesul României pentru menținerea unei Republici Turce stabile, membru al NATO şi partener cheie al UE, ancorat în valorile europene. A evidenţiat că autorităţile române au condamnat în termeni cei mai fermi tentativa de lovitură de stat care a avut loc în Turcia şi a reiterat sprijinul pentru instituţiile legitime ale ţării. Totodată, partea română a exprimat regretul pentru pierderea de vieţi omeneşti în decursul acestor evenimente“, potrivit MAE.

Demnitarul român a subliniat că România sprijină viitorul european al Turciei care să respecte pe deplin principiile democratice, drepturile omului, statul de drept, în linie cu concluziile Consiliului Afacerilor Externe din 18 iulie 2016.

România urmărește cu atenție efectul măsurilor adoptate de autorităţile turce ulterior tentativei de lovitură de stat, care nu trebuie să împiedice dezvoltarea pe viitor a societăţii turce pe baze democratice, inclusive şi stabile.

La solicitarea părții române, ambasadorul turc a reconfirmat atenția specială pe care autoritățile turce o acordă turiștilor străini, inclusiv cei români, aflați în această perioadă în Turcia, în principal în zonele turistice.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 406

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 464

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 389

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 460

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 452

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 566

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști în școli în ultimele 24 de ore

10 Apr 2024 252

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 513

Licitații publice Primăria Medgidia cumpără echipamente digitale pentru școli în cadrul proiectului finanțat prin PNRR

07 Apr 2024 381

Dispută între Ministerul Educaţiei, profesori şi părinţi pe tema supravegherii video în şcoli

05 Apr 2024 582

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 506

Primul contract finanțat în cadrul procesului de bugetare participativă „Tu decizi pentru Constanța" ! Cine ar putea implementa „Culoare în educație” ? (DOCUMENT)

03 Apr 2024 400

Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială nr. 6 Nicolae Titulescu Constanța

02 Apr 2024 578

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

02 Apr 2024 492

Colaborare între Muzeul de Artă Populară Constanța și Gradinița cu Program Prelungit „Steluțele Mării”

31 Mar 2024 408