O delegație a TNL Constanța a luat parte la Școala Politică „Gheorghe I. Brătianu“

O delegație a Tineretului Național Liberal (TNL) Constanța a luat parte la sfârșitul săptămânii trecute la Școala Politică „Gheorghe I. Brătianu“, care are loc în fiecare an la Sighetu Marmației. Evenimentul este organizat de Tineretul Național Liberal, prin intermediul filialei de la Sighetu Marmației şi este una dintre cele mai iubite și așteptate reuniuni liberale.

Reprezentanții constănțenilor au fost Dragoș Caliminte, Ovidiu Cazan și Alexandru Ciobanu. În programul Școlii Politice, organizate în mod tradiţional de către TNL, au fost incluse două momente: vizitarea „Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei“ şi depunerea de coroane la Troiţa martirilor din cadrul Cimitirului Săracilor de lângă Sighetu Marmaţiei, parte a Memorialului, acolo unde au participat și reprezentanții tinerilor liberali constănțeni.

„Consider că mulți dintre noi nu mai știu ce este cu adevărat important pentru țară, ignoră trecutul și ceea ce ne-a adus unde suntem acum. Trebuie să fim conștienți că suntem factori de decizie în  propria noastră țară și că suntem datori să oprim abuzurile care, într-o formă sau alta, continuă și după 1989. Această vizită ne-a întărit și mai mult și am realizat, o dată în plus, ce înseamnă să fii român și ce este bine de făcut pentru România“, a spus Dragoș Caliminte, membru în BPJ al TNL Constanța.

La ediția din acest an, președintele PNL, Klaus Iohannis, a fost alături de tinerii liberali.

La finalul vizitei, delegatia constănțeană a primit diplome pentru participarea la eveniment. Școala Politică „Gheorghe I. Brătianu“, ediția 2014, a luat sfârșit duminică, 19 octombrie, tradiția acestui eveniment urmând să fie continuată și în următorii ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Campanie TNL. Veniturile la bugetul Constanţei au scăzut în 2018 cu aproape 50 de milioane de euro faţă de 2017. PNL a votat împotriva bugetului (documente)

06 Mar 2018 2976

Alegeri la Tineretul Naţional Liberal filiala Constanţa. Consilierul judeţean Bogdan Bola, la final de mandat

21 Aug 2017 3372

Proiectul „Cunoaşte-ţi comunitatea" Tineretul Naţional Liberal sprijină sportul constănţean

15 Feb 2015 2053

Tinerii liberali din Constanța, în vizită la Parlamentul European

28 Sep 2014 1438

Vezi mesajul tineretului liberal din Constanța de Ziua Drapelului Național

26 Jun 2014 2132

Tineretul liberal în acțiune Au împărțit cărți și baloane și au oferit plimbări cu Telegondola (galerie foto)

15 Jun 2014 1885

“Cunoaşte-ţi Comunitatea - Luna Copiilor”

08 Jun 2014 1997

TNL Constanța a organizat astăzi o acțiune dedicată Zilei Europene a Curăţeniei

10 May 2014 2308

Istituțiile medicale constănțene, la expoziția „Cunoaște-ți Comunitatea-Sănătatea înainte de toate”

07 Apr 2014 2329