O formaţie de tradiţie se desfiinţează

Una dintre formaţiile de tradiţie ale ligii secunde la fotbal, Callatis Mangalia, club care în 2013 ar fi împlinit 50 de ani de existenţă, se va desfiinţa.

"Clubul se va desfiinţa şi dacă nu se va putea prelua o echipă din Liga a 3-a, fotbal în Mangalia va fi doar în Liga a 4-a. Au existat discuţii cu cei de la Eolica Baia pentru a evolua în Liga a 3-a, dar nu s-au concretizat, iar mâine vom purta discuţiile finale cu un alt club din Liga a 3-a. Dacă nu se va ajunge la un acord, atunci fotbalul în Mangalia va mai exista doar prin Grupul Şcolar Ion Bănescu care activează în Liga a 4-a. Primăria doreşte înfiinţarea unei echipe care să se numească Municipal Mangalia, dar acest lucru nu va fi posibil decât din sezonul 2013-2014. Momentan au mai rămas 10 jucători care şi-au manifestat dorinţa de a evolua în Liga a 3-a dacă se va putea, dar dacă mâine nu vom ajunge la un acord cu acea echipă, atunci toţi jucătorii vor fi liberi să plece unde doresc. În ce mă priveşte, voi continua la Mangalia doar în Liga a 3-a", a declarat antrenorul Mugurel Cornăţeanu.
Revenită sezonul trecut în Liga a II-a după o pauză de cinci ani, formaţia din sudul litoralului reuşise un sezon foarte bun, încheind campionatul pe locul 6 sub conducerea fostului jucător de la Farul şi Steaua (campion în 1997-1998), Mugurel Cornăţeanu. De-a lungul timpului, Callatis Mangalia a mai fost pregătită de antrenori precum Mihai Stoichiţă (1991-1992), Constantin Gache, Imilian Şerbănică, Eric Linkar, Cristi Cămui sau Marin Barbu.
Pentru Callatis au evoluat în anii 1990 şi doi foşti jucători ai Stelei, Adrian Bumbescu şi Ilie Bărbulescu.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 442

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Victor Cherciu, șef formație la ABADL SGA Tulcea (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 565

Județul Constanța Fostul internațional Costin Lazăr, antrenor la Gloria Băneasa. L-a înlocuit pe banca tehnică pe Eugen Trică

16 Feb 2024 1486

Farul Constanța Duelul cu Craiova, episodul doi. Hagi - „Întâlnim o echipă la fel de talentată. Trebuie să găsesc soluția pentru victorie“ (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 1014

Formaţia AC/DC anunţă decesul primului său baterist, Colin Burgess (VIDEO)

17 Dec 2023 842

Premieră la Constanța Black Sea Air Show. Pilotul Andreea Bănesaru „Va fi o experiență foarte frumoasă” (VIDEO)

04 Aug 2023 2968

Școala Gimnazială nr. 37 Constanța Vicecampionul mondial Cristian Tranulea, alături de campionii Under-8 de la „ONSS Fotbal - Cupa Tymbark Junior“ (GALERIE FOTO)

07 Feb 2023 4657

Superliga Campioana CFR Cluj a ratat șansa de a se apropia la un punct de Farul Constanța, prima clasată

12 Dec 2022 1443

Mașina de goluri Farul Constanța face senzație în Superligă Hagi - „E ceva fantastic ce se întâmplă. Suntem fericiți că mergem așa de bine“ (GALERIE FOTO)

06 Dec 2022 2183

Londra. „Acasă“ la Raheem Sterling Tată și fiu, constănțeni, finaliști cu AVA Football Club în turneul Wembley League U-10 2022 (GALERIE FOTO)

21 Jul 2022 2016

Cupa României Axiopolis Cernavodă, campioană regională și calificată în turul întâi

17 Jul 2022 2092

În Cupa României, Axiopolis Cernavodă întâlnește Unirea Braniștea la Chiscani

15 Jul 2022 1896

Declarații de avere Daniel Dumitrescu, șef formație în cadrul CNAIR, deține un teren moștenit și un apartament dobândit prin contract de donație. Ce mașină conduce (DOCUMENTE)

04 Jun 2022 1356

#ConstanțaEsteBine Interviu cu Adrian Constantinescu. Trezirea Inimii Iluminate pentru o viață cu sens, împlinită și armonioasă

26 May 2022 1747

#ConstanțaEsteBine Interviu cu Adrian Constantinescu, despre practici menite să ne aducă mai aproape de noi, să ne reamintească cine suntem cu adevărat

26 May 2022 1481