O nouă captură a Poliţiei Transporturi Maritime Au fost reţinute mărfuri în valoare de 126.000 de lei

Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu lucrători din cadrul PPF Constanţa Sud au efectuat astăzi un control fizic total asupra mărfii existente într-un container, sosit în Portul Constanţa Sud Agigea, la data de 18 septembrie, având ca expeditor o societate comercială din China şi ca destinatar o societate din localitatea Ştefăneştii de jos.

Cu ocazia controlului s-a constatat că în interior se aflau mărfuri în plus faţă de cele declarate cu ocazia solicitării importului, respectiv 56.000 brăţări material textil, precum şi bunuri ce prezentau mărci şi însemne figurative identice sau similare protejate de legislaţia în vigoare, respectiv 14.000 brelocuri din cauciuc, având design comunitar.

Mărfurile în cauză, având o valoare de piaţă estimată de 126.000 lei, au fost reţinute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  folosire de acte nereale în vamă, şi punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.

Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie definitivă în dosarul poliţiştilor de la Transporturi Maritime

24 Jun 2016 1971

Ce nereguli au descoperit poliţiştii într-un container din China

26 Sep 2014 2326

Comunicat de presă IPJ

19 Jun 2014 1027