Ocrotitoarea studenților teologi Ce sfântă importantă săbărtoresc, astăzi, creștinii ortodocși. Care au fost viziunile sfintei

Sfânta Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Cunoștea foarte bine limba greaca și limba latina și avea cunoștinte temeinice de astronomie și de oratorie.

Sfânta Muceniță Ecaterina are doua viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Din cauza faptului că nu era creștină, nu reușește să vadă fața Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deșertăciunea cunoștintelor ei și alege să primeasca Sfântul Botez.

În a doua vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruiește un inel de logodna, spunându-i: "Iatî, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc".

În următoarea zi, Ecaterina rămâne uimită când vede inelul de logodnă pe degetul sau. Este momentul în care viața sa se schimbă radical. De acum înainte începe să condamne cultul și miturile păgâne, înfruntă în discuții publice pe înțelepții vremii și chiar reușește să-i aducă la adevarata credință.

Este silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni. Datorită iubirii sale față de Hristos și a înțelepciunii cu care a fost împodobită, Sfânta Muceniță a făcut ca toți filosofii prezenți să creadă în Hristos și să-L mărturisească ca fiind Dumnezeu adevărat. Pentru acest lucru, toți acei înțelepti au fost arși în foc.

Pentru lupta sa împotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul. Potrivit Sfintei Tradiții, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte, iar îngerii au dus trupul Sfintei Ecaterina în Muntele Sinai, în locul in care Moise văzuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o mănăstire cu numele Sfintei Mucenițe, Mănăstirea Sfanta Ecaterina.

Sfânta Ecaterina este și ocrotitoarea studenților teologi din București. Paraclisul din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" din București poarta hramul "Sfânta Muceniță Ecaterina".
O părticică din Moaștele Sfintei Ecaterina se află la Biserica Colțea din București.

Mâine, 26 noiembrie, facem pomenirea Sfântului Stelian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.