UPDATE Oficial de la IPJ Constanţa, despre femeia găsită decedată pe o plajă din Mamaia (video)

În această dimineață, în jurul orei 06:30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din dreptul unui hotel se află trupul unei persoane, posibil decedată.

Potrivit IPJ Constanţa, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză este o femeie, de 46 de ani, din București. La fața locului s-a găsit o poșetă care conținea mai multe bunuri.

Trupul persoanei nu prezintă urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

UPDATE: IPJ Constanţa nu confirmă prezenţa unui bilet de adio.

Potrivit unor surse, femeia ar avea un fiu şi ar deţine o societate comercială împreună cu soţul ei, în Bucureşti. Mai mult, surse din cadrul anchetei au spus că femeia ar fi avut probleme psihice. Conform actelor medicale găsite asupra sa, femeia era depresivă.

Femeia a fost cazată luni la două hoteluri din staţiunea Mamaia, în acelaşi timp.


Citeşte şi: UPDATE Femeia găsită decedată pe o plajă în Mamaia a lăsat un bilet de adio


Alertă Pompierii au fost chemaţi la Mamaia. În zona Hotelului Vega. O femeie înecată (galerie foto+video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 556

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 256

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 256

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 324

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 284

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 467

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 335

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 499

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 590

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 426

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 522

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 524

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 548

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 558

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 386