Oficial de la Parchetul General. Fostul premier, Petre Roman, urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității în Dosarul Revoluției

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluției”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Roman Petre, la data săvârșirii faptelor membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și, începând cu 26 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României, prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989.

Potriovit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

Suspectul Roman Petre a fost încă de la înființarea CFSN unul dintre factorii importanți de decizie ai acestui organism, iar în această calitate, la fel ca suspecții Iliescu Ion și Voiculescu Gelu Voican, a acceptat și oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist.

Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale țării; darea de ordine privind deplasarea unor unități militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unități militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populația civilă, parțial înarmată, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante. Aceste acțiuni s-au desfășurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informații false privind acțiuni ostile, intense și diversificate, aparținând ”dușmanului terorist”. Informațiile au fost diseminate prin intermediul comunicațiilor militare și civile.

Aceste conduite au contribuit la survenirea unor consecințe deosebit de grave (numeroase pierderi de vieți omenești, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internațional a unor persoane, suferințe mari, distrugerea unor bunuri de patrimoniu). 

”Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - a mai transmis Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 447

Un fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman s-a stins din viață. „Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România“

14 Apr 2024 1784

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 728

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 623

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, gazda Conferințelor Dilema la Constanța

19 Mar 2024 487

A murit Mioara Roman!

23 Feb 2024 1340

Consiliul Județean Constanța Biblioteca Județeană I.N. Roman și Palatul Administrativ ar putea fi reabilitate

23 Jan 2024 3861

In memoriam Petre Alexandru Solist de profesie, el a activat ca instructor artistic la Medgidia

31 Jul 2023 1087

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iunie 2023

15 Jun 2023 1487

DGASPC Constanța achiziționează servicii poștale (DOCUMENT)

25 Apr 2023 1240

Festivalul „Bucuriile Copilăriei” ediția a VII-a, cu tema ,,Dobrogea, mozaic etnic”, la Biblioteca Județeană Constanța

22 Mar 2023 953

Fostul premier Petre Roman, prezent la majoratul fiului unui cunoscut om de afaceri constănțean (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Oct 2022 5061

Axiopolis Cernavodă și-a aflat adversarul din play-off-ul Cupei României

16 Sep 2022 1741

ZIUA LIVE. Edificiul Roman cu Mozaic trebuie finalizat pînă la sfârșitul anului 2023. Au fost obținute avizele și autorizația de construire (VIDEO+ GALERIE FOTO)

20 Jul 2022 2421

ZIUA LIVE Petre Enciu. „Dacă totul merge bine am putea începe lucrările la Edificiul Roman cu Mozaic în aproximativ o lună“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Jul 2022 2013