Oficial de la reprezentanții City Pak Mall Constanța despre tavanul prăbușit. O tânără a fost rănită. În ce stare este victima

Un grav accident a avut loc seara trecută într-un magazin din City Park Mall Constanța. Tavanul magazinului Hermosa s-a surpat și a căzut, iar una dintre cliente a fost rănită de bucățile de tavan fals. 

La aproximativ 20 de ore de la eveniment, reprezentanții City Park Mall au transmis un comunicat prin care își exprimă regretul pentru incidentul produs miercuri seară, în urma căruia o persoană a suferit răni ușoare, provocate de către desprinderea unei bucăți din tavanul fals al magazinului Hermosa, din cadrul City Park Mall.

”Persoana rănită a fost imediat transportată la Spitalul Județean Constanța și a primit îngrijirile necesare, fiind, în prezent, în afara oricărui pericol. Echipa City Park s-a mobilizat imediat pentru închiderea și securizarea magazinului Hermosa. Mai departe, colaborăm cu autoritățile și reprezentanții magazinului, în vederea identificării cauzelor și stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea unor evenimente similare pe viitor. Potrivit contractelor încheiate cu societățile care închiriază spațiile din cadrul centrului comercial, responsabilitatea privind integritatea acestor spații le revine chiriașilor. Acest aspect nu exclude, însă,  preocuparea pe care City Park Mall o acordă securității și siguranței vizitatorilor săi. În acest sens am început un proces separat de verificare riguroasă a tuturor spațiilor din centrul comercial” - se arată în comunicatul transmis de reprezentanții City Park Mall. 


Pe de altă parte, tânăra rănită, Mădălina Alexandra Ionescu, de 25 de ani a ajuns la spital unde a petrecut toată noaptea. 

Fratele victimei a declarat pentru ZIUA de Constanța că a stta cu sora lui până la ora 6.00 dimineața în Unitatea de Primiri Urgențe unde i-au fost efectuate investigații medicale. Acesta a mai precizat că astăzi au venit la locuința lor polițiștii Secției 1 pentru a lua declarații de la cei doi. 

În plus, fratele tinerei a mai precizat că fata va merge să depună o plângere la Poliție împreună cu avocatul când se va simți mai bine. 

Tânărul a mai menționat pentru ZIUA de Constanța că aseară la Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns și reprezentantul magazinului Hermosa care a luat legătura cu ei și a stat până în jurul orei 2.00 să se asigure că fata este în afara oricărui pericol. 

Victima a fost tratată ambulatoriu, nefiind necesară internarea sub supraveghere medicală de specialitate. 

Citește și: 

La un pas de tragedie. Tavanul unui magazin din City Park Mall Constanța s-a prăbușit. O clientă a fost rănită. Victima a ajuns la spital (galerie foto + video)


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gelu

05 Jul, 2018 15:49

Al câtelea accident similar ?Constructie proasta ,nu e vina celui ce a închiriat,,vina e a proprietarului.Normal ar fi sa se închidă tot mall-ul si sa se refacă tot ce tine de acoperiș si tavane.Se audeInspectorat in Construcții?

Articole asemanatoare

Amsterdam District SRL și-a radiat punctul de lucru din cadrul City Park Mall Constanţa

19 Apr 2024 526

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

19 Apr 2024 530

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 2969

O nouă destinație de frumusețe pe litoral. Cupio inaugurează un nou magazin în Constanța

10 Apr 2024 565

Ședință CLM Primăria Constanța, chiriașă la mall! E dispusă să plătească 30 euro/mp fără TVA! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 1012

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 580

Atenție, șoferi! Se lucrează intens, în apropiere de City Park Constanța. Traficul este îngreunat

19 Mar 2024 749

Polițiștii IPJ Constanța prezintă tehnica din dotare în parcarea City Park Mall Constanța

18 Mar 2024 1130

Sportivii de la CSM Constanța au împărțit flori de 1 Martie (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Mar 2024 900

Avanpremieră și la Constanța a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur” (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 905

Cinque Modi SRL își deschide punct de lucru în City Park Mall Constanța

27 Feb 2024 866

Veste bună pentru iubitorii de burgeri Burger King deschide un nou restaurant în Constanța

26 Feb 2024 4288

A câștigat licitația organizată de Primăria Constanța pentru contractul de panotaj pe 5 ani Euromedia Group SA va construi un suport publicitar pe fațada imobilului City Park Mall

21 Feb 2024 867

Filmul „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, în avanpremieră la Constanța. Când va avea loc

20 Feb 2024 1014

Constanța Atenție șoferi! Se montează delimitatoare de sens pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona City Parc Mall (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1895