Ofiţeri din promoţia 2014 ai Academiei de Poliţie, încadraţi la Constanţa

Patru ofiţeri din promoţia 2014 ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” – Arma Jandarmi au fost încadraţi la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa.
 
Ceremonia de numire în funcţie a celor patru ofiţeri s-a desfăşurat azi la sediul Gruparii de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa.
 
Ofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, iar apoi au fost incluşi într-un program de pregătire, cu activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa, transmite Biroul de presă al Grupării.
 
După această primă perioadă de acomodare, aceştia vor fi repartizaţi la subunităţiile operative din  care fac parte şi vor participa la menţinerea ordinii publice pe litoralul Mării Negre. Comandantul unităţii, colonel Mircea Seceleanu i-a asigurat pe tinerii ofiţeri de sprijinul său, i-a felicitat şi le-a dorit succes  în activitatea pe care o vor desfăşura în cadrul unităţii.
 
Cei patru ofiţeri sunt slt. Bogdan Dobre, slt.Valentin Eana, slt. Mihaela Stan şi slt. Adrian Stan.

Şi La Inspectoratul Judeţean de jandarmi a fost repartizat un absolvent al promoţiei. Este vorba de slt. Silviu Adrian Lupu, care va fi detaşat la subunitatea operativă din  Neptun. Inspectorul şef, colonel Constantin Dima, l-a asigurat pe tânărul ofiţer de sprijinul său, l-a felicitat şi i-a urat succes  în activitatea pe care o va desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1058

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1923

Știri Constanța Mai multe persoane depistate cu substanțe interzise la festivalul de muzică electronică Sunwaves (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 1119

Jandarmul de la Costinești, fost luptător în Legiunea Străină! (FOTO+VIDEO)

18 Aug 2023 3204

Jandarmii din Constanța, prezenți la evenimentele din mini-vacanță. Va fi sărbătorită și „Ziua romilor ialomițeni“

11 Aug 2023 804

Jandarmii din Constanța sunt alături de cetățeni într-un weekend plin de evenimente

04 Aug 2023 976

Zeci de tineri din Constanța, depistați cu droguri asupra lor! Toate descoperirile, făcute doar în ultimul weekend (GALERIE FOTO)

31 Jul 2023 877

Colonelul Dima Constantin, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a ieșit la pensie!

18 Apr 2023 4592

#Dobrogea144 Colonel Dima Constantin, Comandantul Grupării de Jandarmi MobileTomis Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 1869

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța găzduiește trei elevi în practică

08 Jun 2022 1691

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanța angajează muncitor calificat

19 Nov 2021 1563

#Dobrogea143 Colonelul Dima Constantin, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2021 2044

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanța angajează. Iată calendarul concursului

12 Oct 2021 2233

Jandarmi constănţeni avansaţi în grad, la termen

02 Aug 2021 1944

Un jandarm din Constanța a găsit 1500 de euro pe stradă și i-a înapoiat proprietarului

12 Jul 2021 1952