Omar Hayssam este judecat pentru terorism la Curtea de Apel Oradea

Omul de afaceri sirian Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani închisoare pentru implicarea în răpirea a trei jurnaliști români în Irak, este judecat la Curtea de Apel Oradea pentru terorism.

Alături de Omar Hayssam, în același dosar mai sunt judecați doi dintre frații omului de afaceri, Omar Mukles, Omar Mahmooud, dar și Mustafa Tartoussi, proprietatul unei firme de transport naval din Constanța, care se presupune că l-a ajutat pe Omar Hayssam să fugă din țară la bordul navei Iman T.

Omar Hayssam nu a venit până acum la proces, deși a fost citat de mai multe ori prin intermediul Ministerului de Externe. La dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea există o adresă a familiei lui Omar Hayssam, care susține că omul de afaceri este reținut într-un centru de detenție din Siria, motiv pentru care nu a putut fi prezent la proces. Autoritățile române nu au însă nicio probă în acest sens.

La termenele anterioare, apărătorii lui Hayssam au atacat Serviciul Român de Informații și pe directorul acestuia, George Maior, ca urmare a mediatizării excesive cazului Omar Hayssam, dar și din cauză că judecătorii și avocații implicați în acest caz nu au acces la un volum întreg din dosar, secretizat. "Dosarul se judecă mai mult pe micul ecran decât în sala de judecată", a declarat Ionel Hasotti, făcând referire la ieșirea publică a șefului SRI, George Maior, în urmă cu mai bine de un an, și cea a președintelui Traian Băsescu, care și-au exprimat părerile cu privire la acest dosar. "Tot în mod televiziv "cel mai mare magistrat" critică magistrații Curții de Apel Oradea că dau termene prea lungi. Mie nu mi s-au părut așa", a mai spus avocatul.

Cu privire la volumul secretizat, cei doi avocați sunt de părere că nu poate exista un proces corect atâta vreme cât magistrații și apărătorii nu au acces la toate informațiile existente la dosar. Pentru a putea consulta informațiile secretizate, atât magistrații cât și avocații au nevoie de un certiticat ORNIS. "Nu aveți nevoie să cereți nicio autorizație pentru a avea acces la ceea ce parchetul a considerat că prezintă probă, dar nu pentru uzul magistraților. În țara mea justiția se face de magistrații și nu serviciile secrete care stabilesc că unii judecători sunt mai onorabili decât alții, pe baza propriilor criterii", a spus Hasotti cu privire la necesitatea obținerii certificatului ORNIS de către magistrații care doresc să aibă acces la informațiile secretizate. De prezicat că certificatul respectiv este dat de către SRI, în urma unei evaluări. "Și nici apărătorul părților nu ar avea nevoie de așa ceva. Cum pot eu să-mi apăr clientul dacă nu am acces la probe?", a completat avocatul lui Hayssam, Ion Cazacu.

Cei doi avocați l-au atacat pe șeful SRI, George Maior, pentru declarațiile din media, cu privire la dosar. "Domnul George Maior a declarat că SRI a documentat și transmis Curții de Apel Oradea exact cum a plecat Hayssam din țară", a spus avocatul, care a constatat la momentul respective că instanța nu avea aceste informații. "Afirmațiile lui George Maior în cadrul unor emisiuni televizate au scopul de a da o anumită în soluționarea acestui dosar", a subliniat avocatul Ion Cazacu. "În alte state nu se cunoaște cine este șeful SRI", a continuat apărătorul, cu referire la desele apariții publice ale lui George Maior.

Autoritățile siriene refuză să ofere informații cu privire la Hayssam

Instanța de judecată a solicitat, în repetate rânduri, statului sirian, prin Ministerul Justiției, să i se comunice unde se află Omar Hayssam. Curtea de Apel Oradea nu a primit însă niciun răspuns, până acum. Potrivit unor documente mai vechi aflate la dosar, omul de afaceri s-ar afla închis într-un loc de detenție în Siria, însă instanța nu a primit nicio dovadă în acest sens.

Ion Cazacu a solicitat, la unul dintre termenele trecute, ca instanța orădeană să ceară Serviciului Român de Informații să pună la dispoziția magistraților informațiile pe care le are despre locul unde s-ar afla Omar Hayssam, ca urmare a declarațiilor făcute la o apariție televizată de către șeful SRI. "Să cereți SRI informații mai precise în baza afirmațiilor directorului SRI, George Maior", a precizat atunci apărătorul lui Hayssam.


http://www.adevarul.ro/locale/oradea


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vox Dei

16 Mar, 2011 12:26

"În alte state nu se cunoaște cine este șeful SRI" LOL - poate nu se stie cine este seful serviciilor secrete ale tarilor respective ... ca de SRI in mod cert americanii de rand nu au auzit !Dar de seful CIA - spre exemplu am cam auzit cu totii !

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 306

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 427

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 653

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1173

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 425

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 974

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1042

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 833

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 372

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 847

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 535

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1205

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 413

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1273

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 424