Stiri calde

Omul de afaceri Mohammad Murad a răbufnit pe Facebook. Vezi ce-l nemulțumește

Omul de afaceri Mohammad Murad, patronul hotelului Phoenicia Royal din Mamaia, și preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj, în care își exprimă nemulțumirile față de „sistemul distructiv“.
 

„Trăim într-o lume ciudată încât nici sperantele numai au loc. Un razboi care nu mai iartă pe nimeni, războiul, răutățile și distruge tot ce mai e în picioare. Inițiativele sunt pedesite, iar succesele sunt condamnate încât să fie urmate de eșecul departe de orice echilibru și departe de a auzi vreun cuvânt plăcut. Nu mai există încredere, cetățeanul și instituțiile se încred în clasa politică, se încred în viitor, chiar lipsa de încredere a ajuns și în casa fiecărei familii. Nu mai vorbim despre oamenii de afaceri care trăiesc de ani buni, care sunt vânați fără macar să lipsească vreun sezon. Da, distruge un om de afacere ajuns să fie recompensat și avansat în funcție, care de care vrea sa ne confirme că poate să ne fie mai rău și acționează departe de orice logică, lipsit de suflet, împotriva celor care încearca să-și asume o răspundere, să contribuie la reconstrucția Romaniei. Cine este în spatele acestui sistem distructiv? Cine este în spatele acestui război fanatic? Cine este în spatele acestei stări care nu beneficiază niciun român? Ei și noi? Cine sunt ei și cine suntem noi? Dezbinăm continuu, concuram cu cine este mai rău, omorâm orice idee, oprim orice vis și vânăm orice speranță ca să nu devina realitate. Cine are interes ca să devenim o țară atât de slabită, oameni atât de disperați sa plece mai repede afară? Cei care ne conduc nu sunt în stare să schimbe modul de comunicare, să abordeze orice subiect. Oare orgoliul lor este mai important decât lacrimile fiecarui copil care își plânge părinâii plecați la muncă, dorul fiecărui bătrân de a revedea copiii inapoi în țară? Cine ne-a condamnat și ne-a obligat să renunțăm la traiul din România? Oare nu există putere să oprim acest razboi care nu se mai termină? Oamenii de afacere sau, mai degrabă, oameni cu inițiativă au devenit parca saci de nisip într-o sală de fitness, încât toți care vor să  se antreneze dau în el. Mă faceți să cred că democrația are laturi toxice, de multe ori, distructive și ne putem trezi în fruntea unui stat de oameni incompetenți, fara nicio idee de unire, doar idei de dezbinari, doar idei de o Românie profundă și idei pentru interesele ascunse ale anumitor grupari care nu au nicio legatura cu România și care țin neapărat să preia o Românie ieftină, distrusă prin oameni care nu valoare, care habar nu au ce înseamnă patriotism.... Inconstienți! Oameni care niciodată nu au simțit și nu le-a tremurat vocea atunci când au cântat Imnul României!“, a scris Murad Mohammad.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Turismului a petrecut 1 Mai în Vama Veche. Nicolae Bucovală compară tarifele de pe litoral cu cele din Singapore

02 May 2019 735

Ministrul Turismului Bogdan Trif, la Constanţa. Deschiderea sezonului estival 2019, tema principală a conferinţei (galerie foto)

01 May 2019 620

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Mohammad Murad, Gheorghe Bosânceanu şi verii Duşu

08 Dec 2018 2628

Lanţul Phoenicia Hotels a adus pe litoral peste 250.000 de turişti

07 Sep 2018 656

Revista presei locale

05 Sep 2018 676

Revista presei locale

22 Aug 2018 521

Mohammad Murad, candidat la Primăria Constanţa?! Ce a declarat omul de afaceri

27 Jul 2018 5472

Imagini de la eveniment Athena Casino by Phoenicia Hotels, inaugurat în Mamaia. Primul cazinou cu piscină interioară din România (galerie foto)

14 Jul 2018 3426

„Carta Albă a turismului din România“, lansată la Constanța. Cine participă la eveniment (galerie foto)

10 Jul 2018 1087

Eveniment fastuos pe litoralul românesc. Phoenicia Royal va primi distincția Five Star Diamond Awards

15 Aug 2017 2045

Discuţii pe marginea turismului la FPTR. "Mamaia va pierde, în viitor, din turişti" (galerie foto+video)

01 Aug 2017 1605

Staţiunea Mamaia ar putea avea primărie? Cine a lansat ideea şi ce spune prim-ministrul Tudose (video)

20 Jul 2017 9197

Investiţie de milioane de euro Prim-ministrul Tudose, Liviu Dragnea şi ministrul Turismului au tăiat panglica hotelului de cinci stele Phoenicia Royal, al lui Mohammad Murad (galerie foto)

20 Jul 2017 4463

LIVE TEXT. Premierul Mihai Tudose şi Liviu Dragnea participă, la Mamaia, la inaugurarea hotelului Phoenicia Royal (galerie foto + video)

18 Jul 2017 8352

Ce spune Mohammad Murad, preşedintele FPTR, despre turismul românesc. Replica ministrului Turismului

23 Apr 2017 3099