OMV ar putea construi propriul gazoduct pentru gazele de la Marea Neagră

OMV ar putea construi propria conductă pentru transportul de gaze naturale, în funcţie de rezultatele explorării perimetrelor deţinute la Marea Neagră, a declarat şeful OMV, Gerhard Roiss, după ce grupul austriac a anunţat eşecul proiectului Nabucco.
În aproximativ un an - un an şi jumătate, OMV va şti ce resurse se află în aceste perimetre, după care va analiza capacitatea şi direcţia unei conducte a OMV, a declarat Roiss, într-o conferinţă de presă susţinută după ce OMV a informat, miercuri, că grupul de companii care exploatează zăcământul de gaze Şah Deniz din Azerbaijan, nu a selectat Nabucco Vest ca rută de transport al gazelor naturale către Europa.
Anunţul este echivalent cu eşecul proiectului, din moment ce consorţiul de la Şah Deniz era singurul furnizor de gaze implicat în discuţii cu partenerii Nabucco.
OMV se concentrează acum 100% pe proiectele de explorare la Marea Neagră. Grupul a făcut o descoperire uriaşă de gaze naturale în apele teritoriale ale României, unde investeşte 1 miliard de dolari în perimetrul Neptun, şi vor urma activităţi în apele teritoriale ale Ucrainei şi Bulgariei, a spus Roiss, citat de agenţia austriacă de presă APA.
 
Sursa: economica.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Transgaz a finalizat cu succes, lucrările la gazoductul BRUA - faza 1

04 Aug 2021 1711

Contract de peste 131 de milioane de dolari O nouă licitaţie anunţată de ExxonMobil pentru exploatarea platformei Neptun din Marea Neagră (document)

22 Dec 2017 3910

Stiripesurse.ro SUA critică Germania pentru un proiect uriaș cu Rusia - 'E o afacere proastă pentru Europa'

26 Aug 2016 6112

Gazprom bagă zâzanie în UE Gazoductul Nord Stream 2, noul măr al discordiei

12 Feb 2016 2639

Lucrările de construire a conductei de gaze Ungheni-Chișinău vor începe anul viitor

09 Oct 2015 1774

Știripesurse.ro Teoria EXPLOZIVĂ a unui sirian stabilit de 30 de ani în România

13 Sep 2015 1861

România scapă de gazul rusesc prin acest proiect

30 Jan 2015 1703

Portul Varna, mărturia a ceea ce trebuia să fie proiectul South Stream

12 Dec 2014 1849

Gazprom Russkaya, noua companie a Gazprom care se va ocupa de construcția gazoductului spre Turcia

08 Dec 2014 1500

Guvernul adoptă o hotărâre ca elevii și studenții din Republica Moldova să poată călători gratuit pentru a vota

26 Nov 2014 2106

Începe construcţia conductei South Stream, în Marea Neagră

25 Nov 2014 1769

UE cere Ungariei clarificări privind construcția gazoductului South Stream

05 Nov 2014 1492

Încep lucrările la gazoductul SouthSream din Marea Neagră

26 Sep 2014 2078

Mariana Gheorghe, Petrom - Gazul din Marea Neagră încă este incert

13 Aug 2014 3915

Litoral Tv Victor Ponta vrea independență energetică

12 Aug 2014 1887