ONU a deschis o anchetă privind violenţele Jandarmeriei din 10 august

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a început o anchetă cu privire la violențele Jandarmeriei din 10 august și cere explicații Guvernului României pentru folosirea forței împotriva demonstranților pașnici. ONU dă curs, astfel, petiției comunității Declic, prin care peste 80 000 de persoane au cerut Națiunilor Unite investigarea și sancționarea abuzurilor Jandarmeriei Române la mitingul Diasporei.
 

„Persoana noastră de contact de la ONU ne-a înștiințat cu privire la corespondența purtată cu Ministerul Afacerilor Externe din România pe tema încălcării drepturilor omului la protestul diasporei. Într-o scrisoare trimisă ministrului Teodor Meleșcanu, acesta este înștiințat că ONU a primit informații care indică încălcări grave ale drepturilor omului la protestele din 10 august. Termenii scrisorii sunt extrem de duri la adresa Guvernului și a modalităților în care autoritățile au ales să se raporteze la manifestanții pașnici.”, a declarat Antoniu Bumb, campaigner Declic.

 
Raportul ONU privind încălcările drepturilor omului la protestele din 10 august 2018 va fi finalizat și făcut public în luna martie, cu ocazia Consiliului Drepturilor Omului.
 
Ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, este somat de ONU să răspundă acuzațiilor și i se cer informații suplimentare despre investigațiile derulate în România cu privire la acțiunile Jandarmeriei. Nu în ultimul rând, ONU solicită dovezi că s-au luat măsuri pentru ca „apărătorii drepturilor omului din România, inclusiv protestatarii, să își poată derula activitatea fără frica represaliilor.”
 
„[...]Excelența dumneavoastră, dorim să aducem la cunoștința Guvernului din care faceți parte că am primit informații cu privire la folosirea forței împotriva protestatarilor, informații care nasc îngrijorări cu privire la încălcări ale drepturilor omului în România. [...] În egală măsură ne manifestăm îngrijorarea cu privire la declarații surprinzătoare făcute de oficiali ai Guvernului, prin care se încearcă justificarea acțiunilor Jandarmeriei”, specifică David Kaye, rapotor special ONU pentru promovarea și protecția libertății de opinie și exprimare, în scrisoarea transmită lui Teodor Meleșcanu.
 
Campaignerii Declic au intrat și în posesia răspunsului trimis de Teodor Meleșcanu către raportorii ONU. Ministrul de externe asigură Organizația Națiunilor Unite că România este o democrație funcțională, dar nu răspunde concret la niciuna din cerințele sau acuzațiile celor de la ONU. Raportorii Națiunilor Unite sunt doar informați despre investigațiile aflate în derulare în România.
 
Peste 400 de persoane au fost rănite în noaptea de 10 august 2018. În urma violențelor jandarmilor, comunitatea Declic a inițiat o petiție și a solicitat, alături de 80.000 de semnatari, Organizației Națiunilor Unite să demareze o analiză proprie a dovezilor și să evalueze acuzațiile de încălcare a drepturilor omului. Petiția a ajuns la Geneva prin intermediul Rezist Zürich. La solicitarea ONU, Declic a trimis și un raport cu perspectiva societății civile legat de violențele Jandarmeriei din timpul protestului Diasporei. Raportul a fost realizat de  Marius Stan, Director de cercetare, Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor-Universitatea din București și conține dovezi clare ale violențelor: informații, interviuri cu victime, dovezi foto și clipuri video.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEComunicat de presă Participarea secretarului de stat Traian Hristea la aniversarea a 10 ani a Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice

15 Apr 2024 270

Iranul a lansat de pe teritoriul său un atac cu drone împotriva Israelului

14 Apr 2024 493

ONU 22 martie - Ziua mondială a apei

22 Mar 2024 437

ONU 20 martie, Ziua internaţională a fericirii

20 Mar 2024 464

10 martie - Ziua internaţională a femeilor judecător

10 Mar 2024 415

Primăria Constanța Reprezentanții DGAS, participanți la evenimentul „Rețeaua de Coordonare a Sprijinului pentru Refugiați”

07 Mar 2024 479

Israel-Hamas Populaţia din Gaza „moare de foame”, denunţă un înalt responsabil al OMS

31 Jan 2024 798

Oficial de la MAE despre acuzațiile grave privind presupusa implicare a unor membri ONU în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului

29 Jan 2024 577

Ministrul de externe israelian cere demisia șefului UNRWA. Acuzații grave

28 Jan 2024 779

Regatul Unit, Italia şi Finlanda suspendă finanţarea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni

27 Jan 2024 921

Hamas a negat că personalul ONU colaborează la acţiunile militanţilor săi

27 Jan 2024 677

Rusia nu recunoaște că a deportat copii ucraineni pe teritoriul său

23 Jan 2024 729

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în urma raidului americano-britanic asupra rebelilor houthi

12 Jan 2024 660

Celeste Saulo, început în forță la Organizaţia Meteorologică Mondială. Viziunea ei pentru combaterea schimbărilor climatice

04 Jan 2024 720

Ţările membre ale Consiliului de Securitate al ONU cer rebelilor houthi să oprească atacurile asupra navelor

04 Jan 2024 519