Stiri calde

Operațiune de salvare a unor români, aflați într-o ambarcațiune cu motorul defect, pe Marea Neagră


 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit în sprijinul a patru cetățeni români care se aflau la bordul unei ambarcațiuni de agrement, rămasă în imposibilitate de manevră pe Marea Neagră.
 
În data de 15.06.2019, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă – SCOMAR a detectat o ambarcaţiune de agrement, care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Poliția de Frontieră a interogat ambarcațiunea respectivă, ocupanții acesteia comunicând faptul că barca plutește în derivă din cauza unor defecțiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze.

Ulterior persoanele de la bord au comunicat că, deși au remediat defecțiunea, nu pot manevra ambarcațiunea din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, sens în care Garda de Coastă a informat MRCC Constanța, care a declanșat acțiunea de salvare a persoanelor. Astfel, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul  Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcațiunii în siguranță în Portul Mangalia.

Cele patru persoane, cetățeni români cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală. Persoanele respective au declarat că în timp ce desfășurau activități de agrement, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal, transmite Garda de Coastă.


Acțiunea s-a desfășurat prin cooperarea autorităților de frontieră din România și Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanța.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Captură a poliţiştilor de frontieră Zeci de kilograme de peşte, descoperite într-un autoturism

19 Sep 2019 382

Jocuri pentru copii contrafăcute, descoperite într-un container, în Portul Constanţa

06 Sep 2019 300

Delegație din Rhodos, la Constanța. Garda de Coastă, exercițiu demonstrativ pe Marea Neagră

31 Aug 2019 600

Garda de Coastă Unelte contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea. Motorină sustrasă de la o navă de pe Dunăre

29 Aug 2019 3272

Articole electronice, confiscate din Portul Constanţa. Unde trebuia să ajungă marfa

28 Aug 2019 454

Garda de Coastă cumpără cartușe pentru imprimante și multifuncționale (document)

26 Aug 2019 395

Nereguli depistate de poliţiştii de frontieră de la Ostrov şi Vama Veche

26 Aug 2019 368

Garda de Coastă a semnat un contract cu o firmă din Bucureşti. Despre ce este vorba (document)

24 Aug 2019 604

Polițist de frontieră constănțean, premiat de președintele României. Iată motivul (galerie foto)

20 Aug 2019 609

Container cu machiaje chinezeşti, confiscat în Portul Constanţa Sud Agigea

20 Aug 2019 465

Garda de Coastă O ambarcațiune cu șase persoane, dintre care trei copii, rămasă în derivă, pe Dunăre

17 Aug 2019 584

Garda de Coastă sărbătoreşte Ziua Marinei, la Constanța

15 Aug 2019 548

Aglomeraţie la punctele de frontieră cu Bulgaria. Ce recomandă Garda de Coastă

14 Aug 2019 499

Rulotă furată, găsită de Garda de Coastă în județul Constanța. Proprietarul neagă acuzațiile

14 Aug 2019 658

Judeţul Constanţa Cetățean palestinian, arestat preventiv. Ce au descoperit poliţiştii de frontieră în maşina acestuia

11 Aug 2019 840