Opt ani de la tragedia de la Tuzla. 12 militari și-au pierdut viața după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit la scurt timp de la decolare

Se împlinesc opt ani de la producerea accidentului aviatic care a avut loc la data de 5 iulie 2010, pe Aerodromul de la Tuzla, în care opt militari din Forțele Navale Române și patru militari din Forțele Aeriene Române și-au pierdut viața.

Potrivit Forțelor Navale Române, căpitanul (post-mortem) Liviu Antim, aspirantul (post-mortem) Florin Cișmașu, aspirantul (post-mortem) Cătălin Rădoi, aspirantul (post-mortem) Băduț Papuc, aspirantul (post-mortem) Cosmin Furtună, aspirantul (post-mortem) Cătălin Chioveanu, aspirantul (post-mortem) Vlăduț Sărman și aspirantul (post-mortem) Cozmin Florescu au făcut parte din Grupul Naval de Forțe pentru Operații Speciale și au executat numeroase misiuni în teatrele de operații din Irak și Afganistan.

Pentru cinstirea memoriei lor, Centrul 39 Scafandri organizează joi, 5 iulie 2018, ora 10.00, la sediul instituției, o ceremonie militară și religioasă, la care au fost invitate și familiile eroilor, după care vor fi depuse coroane de flori la monumentul din incinta unității, ridicat în memoria eroilor scafandri militari.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cristian

05 Jul, 2018 08:28

În dimineața zilei de 5 iulie în jurul orelor 7 un inconștient pentru ca nu poate fi numit altfel a pilotat un an2 de culoare galbena pe deasupra localității Eforie Nord la o distanta minima de 10 metri de acoperișurile unor case ceea ce ma determina sa cred ca pe aerodromul tuzla nu se iau masuri suficiente pentru prevenirea unor accidente iar pana la viitorul accident în care vor fi antrenați și civili nu mai este decât un singur pas. Dacă cineva va lua vreo măsură rămâne de văzut.

Articole asemanatoare

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 471

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 304

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1832

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 665

A fost activat Planul Roșu de intervenție la Techirghiol, în urma unui accident rutier. Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

27 Mar 2024 770

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5218

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1945

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6240

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 646

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 549

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 551

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 247

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 256

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2951

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 338