Printre victime, cinci copii Opt cadavre găsite într-o casă din Texas

 
Un individ care a deschis focul asupra poliției a fost pus sub acuzare pentru crimă după descoperirea corpurilor a cinci copii și trei adulți într-o casă din Texas (sudul Statelor Unite), au informat duminică instituţii mass-media americane.
 
Cele opt corpuri au fost descoperite sâmbătă într-o casă din apropiere de Houston "cu ocazia unei vizite a serviciilor sociale la fața locului", a explicat biroul șerifului comitatului Harris într-un comunicat.
 
Polițiștii comitatului s-au deplasat la adresa respectivă în urma unui apel telefonic, sâmbătă seară, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliției, Thomas Gilliland, la postul local de televiziune KHOU News.
 
După ce agenții au intrat în casă, un bărbat în vârstă de 49 de ani care se afla înăuntru a deschis focul asupra lor. Polițiștii au hotărât să se retragă și au început să negocieze cu individul care în cele din urmă s-a predat forțelor de ordine, a menționat biroul șerifului pe Twitter, potrivit Agerpres.
 
Legătura dintre individul arestat și victime nu a fost dezvăluită încă de poliție.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.