Opt candidaţi vor funcţia de preşedinte al ANI. Mâine vor trece proba scrisă

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Bogdan Stan, care conduce interimar instituţia, după demisia lui Horia Georgescu, şi ceilalţi şapte candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al ANI susţin mâine proba scrisă a concursului.

Bogdan Stan, Ion Ionel Gârleşteanu, Marius Bălan, Gheorghe Burlacu, Florica Dragomir, Liviu Partene, Ştefan Pavăl şi Vasile Ţiple şi-au depus dosarele pentru funcţia de preşedinte al ANI, postul fiind liber după ce Horia Georgescu a demisionat, în martie, fiind acuzat de procurorii DNA în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
 
Proba scrisă a concursului pentru cei opt candidaţi va avea loc mine, de la ora 12.00, la sediul ANI. Ulterior, în 27 noiembrie, de la ora 11.00, tot la sediul ANI, candidaţii vor susţiune interviul. Planurile de management pe baza cărora se vor susţine interviurile au fost depuse la sediul ANI.
 
Consiliul Naţional de Integritate a anunţat, pe 11 septembrie, începerea procedurii de selecţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceasta este a doua procedură de selecţie pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI, după ce niciunul dintre cei trei candidaţi, inclusiv actualul şef interimar, nu a promovat, pe 24 august, proba scrisă a concursului. Preşedintele ANI are rang de secretar de stat, este desemnat prin concurs organizat de CNI şi numit în funcţie de către Senat.
 
Mandatul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este de patru ani, iar funcţia este incompatibilă cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia celor din învăţământul superior.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 672

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”, Medgidia, organizează concurs pentru ocuparea postului de muncitor

10 Apr 2024 444

Primaria comunei Pecineaga, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

30 Mar 2024 795

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 918

Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazul’’ Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

18 Mar 2024 929

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Grigore Gafencu” Constanța face angajări. Ce post este scos la concurs și ce vechime îți trebuie

01 Mar 2024 1168

Tribunalul Constanța i-ar elibera din arest pe Stelian Tocia și pe Apostol Cristian Ionuț, din dosarul DNA Constanța

23 Feb 2024 1198

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol caută fochist și electrician. Ce vechime este solicitată

12 Feb 2024 849

Știri Constanța O nouă performanță internațională a elevilor din Constanța!

06 Feb 2024 912

Mai multe posturi scoase la concurs de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. Vezi dacă te încadrezi

06 Feb 2024 1837

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează economist. Când are loc proba scrisă

05 Feb 2024 890

Angajări Constanța Clubul Sportiv Public Orășenesc Ovidiu scoate un post la concurs. Vechime de minim șase ani solicitată

02 Feb 2024 1197

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța angajează inspector resurse umane

12 Jan 2024 1112

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța angajează îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

04 Jan 2024 1257

Vrei să lucrezi la DNA? Iată ce post este vacant și care este durata timpului de lucru

04 Dec 2023 5571