Ordinea.ro Traumele unui conflict locativ… de partid. Făgădău îşi scoate nevasta de la Pozimed

De la 1 decembrie 2015, Monica Gaitanidis, soţia primarului interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, va renunţa la funcţia de director al Centrului Medical Pozimed. Potrivit unor surse din domeniul medical, Gaitanidis ar fi trimis mailuri colaboratorilor ei, în care îi anunţa despre acest lucru. De asemenea, soţia primarului interimar ar fi menţionat că funcţia de director al centrului medical va fi preluată de Gina Laura Plopeanu, potrivit surselor celor de la ordinea.ro.
 
Un hotel cu istorie
 
Centrul Medical Pozimed a fost menţionat într-o mulţime de investigaţii de presă ca făcând parte din „siajul” „tripletei de aur” Mazăre-Constantinescu-Strutinsky. În mod oficial, firma este deţinută de un off-shore cu sediul în Cipru, Talmage Overseas LTD, şi are sediul social în fostul Hotel Astoria de pe strada Mircea cel Bătrân. Până în 1989, acest imobil a aparţinut Partidului Comunist Român, servind ca hotel pentru nomenclatură. În luna decembrie a anului 2001, hotelul a intrat în proprietatea Fundaţiei Secolul XXI, care era atunci condusă de Victor Ponta. Pe 7 februarie 2003, fostul hotel comunist a fost cumpărat de Partidul Social Democrat, care l-a deţinut până pe 29 iunie 2005. La data menţionată, PSD-ul (reprezentat de mandatarii Pârjăloiu Ionel şi Iancu Ion) a vândut construcţia către New Home Construct SRL (reprezentată prin Cătălin Vasile Dumitriu), pentru suma de 20 de miliarde de lei vechi.

La momentul de faţă, New Home Construct SRL este deţinută de off-shore-ul cipriot Talmage Overseas LTD, acelaşi care deţine şi clinica Pozimed. Cu alte cuvinte, dreptul de dispoziţie asupra clădirii aparţine unor acţionari anonimi din Cipru. O vreme, aceşti anonimi şi-au exprimat acordul ca proprietatea lor din buricul Constanţei să fie împărţită între Clinica Pozimed, maternitatea Isis şi Partidul Social Democrat.
 
Traumele unui conflict locativ
 
După debarcarea lui Radu Mazăre de la conducerea PSD Constanţa, proprietarul clădirii a notificat partidul să-şi găsească un alt sediu, ceea ce s-a şi întâmplat, ca dovadă că activitatea social-democraţilor se derulează, în momentul de faţă, în sediul de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Acest conflict locativ a fost deja comentat pe bloguri ca fiind o răfuială între vechea şi noua gardă din PSD. În acest sens, se poate observa că linia noului preşedinte, Felix Stroe, este aceea de delimitare de oamenii lui Mazăre, în vreme ce firma apropiată lui Mazăre a lăsat partidul fără sediu. În tot acest conflict locativ, primarul interimar Decebal Făgădău nu a spus niciun cuvânt. Şi nici nu prea avea cum, din punct de vedere moral, întrucât soţia sa, Monica Gaitanidis, era chiar directoarea Clinicii Pozimed. Or, din acest punct de vedere, retragerea soţiei lui Făgădău ar putea avea o motivaţie politică. Prezenţa ei în firmele controlate de Mazăre i-ar fi subminat lui Făgădău poziţia în faţa noilor săi şefi de partid.
 
Căpăţână a privatizat RMN-ul Spitalului către Pozimed; urmaşa sa în afaceri preaia, acum, Pozimedul
 
Pe de altă parte, informaţia cu privire la numirea Ginei Plopeanu la conducerea Pozimed are, la rândul ei, o însemnătate aparte. Doamna în cauză a cumpărat, alături de soţul ei, o firmă de la Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean (vezi aici detalii). Or, Căpăţână a fost cercetat penal pentru afacerea prin care a externalizat serviciile de investigaţii de rezonanţă magnetică (RMN) ale unităţii spitaliceşti, tocmai către Clinica Pozimed. La acel moment, procurorii nu au putut stabili alte motivaţii, decât cele aşa-zis manageriale, pentru „privatizarea” RMN-ului de la spital, în favoarea Pozimed.

Sursa: Ordinea.ro

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Totul despre cea mai bună protecție pe care o putem oferi tenului în sezonul rece

25 Nov 2021 2092

ZIUA LIVE Doctor Adriana Mosor - despre cum ne îngrijim pielea iarna

24 Nov 2021 1861

ZIUA LIVE. Cum ne îngrjim pielea iarna

23 Nov 2021 1655

Servicii decontate CAS în Policlinica Pozimed Regina Maria

21 Oct 2021 7159

Pierderi pentru Pozitron Medical Investigation din Constanța. Firma și-a redus capitalul social

07 Jun 2021 2037

Decizia AGA societății Pozitron Medical Investigation are un nou administrator

07 Nov 2020 3319

Revista presei locale

09 Jan 2020 4977

A fost majorat capitalul social al Pozitron Medical Investigation, firma care deţine clinica Pozimed din Constanţa

23 Oct 2019 1821

Centrul Pozimed, cumpărat de rețeaua Regina Maria Transferul părților sociale ale Pozitron Medical către Centrul Medical Unirea, publicat în Monitorul Oficial

11 May 2019 3503

Pozitron Medical Investigation SRL are doi asociaţi noi. Povestea societăţii care deţine clinica Pozimed din Constanţa

09 Feb 2019 6005

Imagini de la evenimentAccident rutier pe strada Mircea cel Bătrân. Victima, la spital (galerie foto+video)

16 Oct 2017 3160

vergilchitac.ro Spitalul Judeţean Constanţa, căpuşat până peste cap de firme private

20 Feb 2017 3788

Timp de doi ani, Medicover SRL a încasat peste 10.000 de lei de la CJAS Constanţa pentru servicii de radiologie

23 Jan 2016 5438

Pentru servicii de radiologie În conturile Mate-Fin Medical SRL au intrat peste 20.000 de lei de la CJAS Constanţa

21 Jan 2016 6594

Medical Imaging Concept SRL a încasat de la CJAS Constanţa peste un milion de lei pentru servicii de radiologie

20 Jan 2016 3985