Pagubele produse de tornadă în județul Călărași, evaluate de angajații MAI. Ce măsuri vor fi luate

Angajații Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu autoritățile locale, au desfășurat misiuni de evaluare a pagubelor produse în localitățile din comuna Dragalina, județul Călărași , în data de 30.04.2019. 
 
Evaluarea s-a efectuat sub coordonarea Instituției Prefectului din respectivul județ. 
 
Astfel, au fost identificate 18 locuințe și anexe gospodărești ale căror acoperișuri au fost avariate în proporții de la 30% pana la 100%.
 
Potrivit MAI, din informațiile rezultate în urma verificărilor, doar două dintre gospodăriile afectate au asigurare valabilă. 
 
În aceste condiții, în urma raportului de evaluare, au fost identificate și dispuse măsurile legale necesare pentru despăgubirea persoanelor afectate și refacerea proprietăților care au fost avariate. 

Astfel, prin grija autorității publice locale, s-a demarat procedura de acordare de ajutoare, constând în țiglă și tablă pentru acoperișurile afectate.
 

„Precizăm că efectivele MAI au desfășurat ieri, în județul Călărași, misiuni pentru îndepărtarea unor elemente de construcție care puteau fi luate de vânt și pentru ridicarea copacilor căzuți pe carosabil” - au mai transmis reprezentanții MAI. 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tornadă de proporții! Zeci de case și mașini distruse (VIDEO)

04 Jan 2024 1210

"Tornada Roșie", fenomenul care a cuprins milioane de români la final de an

16 Dec 2023 812

Avertizare de tornadă în România. Vor fi și intensificări ale vântului, grindină și ploi

13 Jul 2023 1152

Mai multe persoane au murit în urma unei tornade puternice. "Circa 30 de persoane au fost transportate la spitale"

01 Apr 2023 1366

Joe Biden, declarație despre tornadele devastatoare din SUA. Zeci de oameni și-au pierdut viața

11 Dec 2021 1804

Furia naturii într-un port la Marea Neagră Tornadă filmată în largul coastei Novorossiysk, Rusia. Martorii au observat trei tornade simultan (video)

10 Aug 2021 2343

Tornadă înfricoșătoare surprinsă deasupra Mării Negre (video)

21 Jun 2021 16997

Tornadă în orașul Babadag, județul Tulcea

16 Jun 2021 2128

Județul Constanța A fost pericol de formare a unei tornade, la Vadu

13 Jun 2021 2351

Efectele codului galben emis de meteorologi O tornadă s-a format la Tulcea (video)

30 May 2021 5834

Tornadă în Marea Neagră. Unde a avut loc (video)

20 Nov 2020 2837

UPDATE Fenomen spectaculos la Greci, în județul Tulcea! (video)

12 Jul 2020 5478

Pompieri din Vaslui, surprinși de o tornadă în timp ce stingeau un incendiu (video)

08 Apr 2020 2758

Anul 2019 – un an al fenomenelor extreme. Tornade, furtuni, vijelii, mașini avariate și vieți pierdute (galerie foto)

02 Jan 2020 3098

Trombă uriaşă, surprinsă la Marea Neagră (video)

19 Jun 2019 4444