Paradă impresionantă la Constanța. Sute de elevi, militari, sportivi și jandarmi participă la evenimentul organizat de Ziua Constanței (galerie foto+video)

De Ziua Constanței, pe străzile din municipiu defilează în această după amiază, de la ora 16.00 o paradă impresionantă, la care participă peste două mii de elevi, liceeni, studenți, sportivi, structuri militare, inclusiv jandarmi călare sau militari britanici și americani. Parada a pornit la ora 16:00 de la Sala Sporturilor și va ajunge în Piața Ovidiu.
 
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții, de la ora 14:00 se va restricționa parțial și temporar zona de deplasare de pe str. Mircea cel Bătrân cuprinsă între străzile Smârdan și Decebal, pentru a permite oprirea autobuzelor care vor transporta participanții la paradă. Începând cu ora 15:15 se va închide total circulația pe bd. Tomis, traseul de desfășurare al paradei, cuprins între zona Capitol și piața Ovidiu. De asemenea, va fi oprită circulația la intersecția b-dului. Tomis cu str. Traian, respectiv intersecția b-dului. Tomis cu b-dul. Ferdinand, fapt care va conduce la întârzieri ale mijloacelor de transport în comun de aproximativ 10-15 minute.
 
Pentru buna desfășurare a circulației se recomandă evitarea zonelor respective, iar Poliția Rutieră Constanța și Serviciul Rutier al Direcției Generale a Poliției Locale Constanța vor asigura dirijarea traficului și în alte intersecții, cum ar fi: str. Mircea cel Bătrân cu b-dul. Mamaia; str. Răscoala 1907 cu b-dul. Mamaia; str. Mihai Viteazu cu b-dul. Mamaia; str. Mihai Viteazu cu b-dul. Ferdinand; str. Mihai Viteazu cu str. Traian; str. Traian cu str. Termele Romane; str. Răscoala 1907 cu b-dul Ferdinand.

Zeci de persoane au ajuns în Piața Ovidiu din Constanța pentru a participa la parada de Ziua Constanței. La eveniment participă primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, prefectul județului Constanța, Ioan ALbu și președintețe CJC, Marius Horia Țuțuianu. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2515

Imaginea zilei Constanța Unitatea și devotamentul într-o singură imagine- polițist însoțit de fiica sa la parada de 1 Decembrie (FOTO)

01 Dec 2023 1807

MAIMinisterul Afacerilor Interne va fi reprezentat la Parada Militară Națională din București

30 Nov 2023 615

Forțele Navale Române, la Parada Militară Națională și la ceremoniile militare din București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag

29 Nov 2023 1105

MApN Repetiții pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti

23 Nov 2023 902

MApN Paradă militară la București, de Ziua Națională a României

16 Nov 2023 902

LIVE TEXT Proiectul „Parada stradală” este prezentat în premieră la Constanța de artistul Mihai Mălaimare și Facultatea de Arte a UOC (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Oct 2023 923

„Paradă stradală” la Constanța Facultatea de Arte a UOC și artistul Mihai Mălaimare prezintă proiectul unicat în premieră națională

23 Oct 2023 708

Vicepremierul chinez, prezent la parada militară din Coreea de Nord

09 Sep 2023 812

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

02 Sep 2023 2086

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 629

Polaris M Holding Deșeurile au prins viață la Grădinița PP Nr.33 Constanța (FOTO)

11 May 2023 1367

MAI Care este gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări

02 Dec 2022 1017

Cum a fost sărbătorită Ziua Națională la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

02 Dec 2022 2375

Paradă spectaculoasă a motocicliștilor, de Ziua Națională, pe străzile Constanței, în sprijinul orfanilor din centrele de copii (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Dec 2022 1687