Paradă militară pe faleza din fața Comandamentului Flotei Constanța. Forțele Aeriene Britanice sărbătoresc 100 de ani de la înființare (galerie foto)

Marți, pe 10 iulie, Forțele Aeriene Regale sărbătoresc 100 de ani de la înființarea lor în Londra.

Pentru a marca această ocazie istorică, militarii din cadrul 135 Expeditionary Air Wing, cu sediul la Mihail Kogălniceanu, desfășoară o paradă împreună cu Forțele Aeriene și Navale Române. 

La eveniment participă trei plutoane, unul cu militari români de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unul al Royal Air Force și unul al Forțelor Navale Române, dar și 6 militari care formează Garda la Drapel alături de Fanfara Militară a Forțelor Navale.

Subprefectul Levent Accoium și șeful Comandamentului Flotei Daniel Căpățână au trecut în revistă garda de onoare. Au fost intonate imnurile celor două țări.

Sunt prezenți oficiali militari și viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu. 

În cadrul evenimentului reprezentanții Ambasadei Marii Britanii au transmis condoleanțe pentru pierderea pilotului Florin Rotaru în accidentul aviatic de la Borcea.

În discuție a fost adusă și buna colaborare dintre armatele celor două țări și faptul că 1000 de militari britanici au fost în ultimul an în România la un amplu exercițiu NATO.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 96

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 345

În Constanța Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, sărbătorit de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

23 Apr 2024 483

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 1065

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 525

Știri Constanța ​Aniversare de 130 de ani și restaurarea Monumentului Regimentului 34 Infanterie din Topraisar (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 413

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 481

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 412

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7592

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 713

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 307

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 568

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 430

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 453

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 474