Parchetul General al României, anchetă de amploare la restaurantul Beirut din Constanţa (galerie foto)

Parchetul General al României continuă şi azi ancheta la restaurantul Beirut din Constanţa, unde, în urma unui incendiu, trei fete au murit.

Recent, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus în mişcare acţiunea penală faţă de George Karam, patronul SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut din Constanţa. De asemenea, Parchetul General al României îl cercetează penal şi pe Constantin Pavel, administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL. Faţă de cei doi, organele de anchetă desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „în perioada  ianuarie 2013 - februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizaţii, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, Karam George - în calitate de administrator şi asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum şi Pavel Constantin, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcţie din lemn - ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanţa - şi au amenajat Restaurantul Beirut”.

Cei doi, continuă organele de anchetă, „au ridicat restaurantul Beirut folosind soluţii şi metode de construire adoptate de către cei doi administratori (care nu aveau studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate), cu consecinţa decesului a trei persoane, a vătămării corporale a altor două şi distrugerea imobilului modificat în urma incendiului produs”.Ulterior, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, s-a constatat că imobilul în cauză a suferit prăbuşiri şi deplasări ale structurii de rezistenţă, respectiv prăbuşiri ale acoperişului construcţiei şi podelei mansardei.Faţă de George Karam şi Pavel Constantin, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţă, măsura controlului judiciar. Restaurantul Beirut din Constanţa a ars complet în data de 5 aprilie. În incendiul care a distrus localul şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1325

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 779

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 954

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1303

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1407

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1466

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1381

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3660

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1446

Legături cu celebrul dosar al restaurantului Beirut! G.N.K. Shipping & Trading LD SRL a intrat în faliment

08 Aug 2022 1330

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2445

Cererea de rejudecare, respinsă Pedepsele aplicate după tragedia de la Beirut, din Constanța, rămân neschimbate

20 Apr 2021 1914

O nouă cerere de rejudecare a dosarului Beirut!

27 Jan 2021 1882

Cererea lui George Karam de punere în libertate, respinsă. Se așteaptă decizia judecătorilor din Cluj

30 Dec 2020 1872

Oficial! S-a cerut rejudecarea dosarului Beirut! Iată decizia judecătorilor

17 Dec 2020 1985