Părerea lui Traian Băsescu despre demisia lui Tiberiu Niţu –„E aproape un şantaj”

 
În urma anunțului făcut de Tiberiu Nițu conform căruia acesta și-a depus demisia din funcția de procurer general, fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat în această seară că „nu există nicio acuzaţie” pe numele lui Niţu, ci doar „o presiune publică inutilă”. De asemenea, Băsescu a mai subliniat ideea că fostul procurer ar fi trebuit să rămână în fruntea Parchetului General, nu să cedeze unui „șantaj” și să demisioneze.
 
„Eu privesc la situația instituțională. Eu nu am auzit încă o acuzație la adresa lui Nițu. Știe cineva o acuzație? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice știm cu toții că există.
Pe mine Nițu m-a batjocorit după ce mi-am termina mandatul. Nu-i sunt prieten. De câte ori mergea la CSM mai spunea de 80 de dosare penale ale fostului președinte al României. A făcut un joc politic care nu i-a făcut cinste. Nu pot să-l respect foarte mult din acest motiv. Pentru mine Nițu e o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General, dar discutăm de instituția Parchetului General. E aproape un șantaj, a fost îndepărtat din funcție. Se poate întâmpla oricui în România anului 2016”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.



Sursa foto: max-media.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 709

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4617

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3468

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 757

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 531

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1646

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 681

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1398

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2044

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2627

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1292

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2821

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1674

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1449

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1395