Părinţii care își lasă copilul nesupravegheat riscă să fie arestaţi

 
Anual, sute de oameni sunt interogați de poliție pentru că îi lasă nesupravegheați pe minori, deseori pentru doar câteva minute. În timp ce în majoritatea covârșitoare a cazurilor este vorba despre copii, din datele obținute de presa britanică a ieșit la iveală faptul că unele cazuri anchetate de poliție implicau adolescenți de 15 ani.
 
De aceea, părinții britanici care își lasă copiii nesupravegheați pentru o perioadă scurtă de timp riscă să fie arestați sub acuzația de neglijență, titrează jurnaliștii de la The Telegraph și Birmingham Mail în edițiile online.
 
La acest moment, legea pe această chestiune este destul de vagă, stipulând că un părinte sau tutore poate fi pus sub acuzare dacă lasă un copil nesupravegheat de o manieră care ar putea să-i cauzeze suferință sau să-i afecteze sănătatea. Legea nu prevede la ce vârstă un adolescent poate fi lăsat singur, însă atunci când sunt relatate astfel de cazuri rămâne ca ofițerul de poliție să decidă dacă deschide sau nu o anchetă. Iar cum implicarea poliției atrage de obicei și intervenția serviciilor sociale, activiștii cer ca prevederile legii să fie mult mai clare pentru ca părinții să știe când pot să-și lase singuri copiii.
 
Fostul parlamentar britanic John Hemming a declarat că părinții riscă să fie incriminați pentru că nu știu ce prevede legea și cum este aplicată. Acesta a mai spus că trebuie de urgență să se facă o clarificare pentru a evita ca părinți buni să fie implicați în situații de coșmar pe care nu le merită.
 
"Aceasta este o chestiune care-i privește pe toți părinții, bunicii și pe oricine are grijă de copii pentru că în acest moment legea se aplică într-o asemenea manieră vagă. Sunt cazuri extreme în care părinții și-au lăsat copiii singuri în mașină pentru doar câteva minute pentru a intra într-un magazin și s-au trezit că trebuie să se prezinte în fața instanței și că riscă să le fie luați copiii", a mai spus Hemming.
 
Societatea Națională pentru prevenirea Cruzimii la adresa Copiilor din Marea Britanie (The National Society for the Prevention of Cruelty to Children — NSPCC) specifică pe site-ul propriu de internet, în cadrul unui set de recomandări, că bebelușii și copiii de până la 2 ani nu trebuie lăsați deloc nesupravegheați, cei cu vârsta până în 12 ani nu trebuie lăsați singuri acasă pe perioade lungi de timp, iar cei cu vârste mai mici de 16 ani nu trebuie să fie lăsați singuri în casă peste noapte.
 
Datele obținute de BBC, şi citate de Agerpres, arată că 510 persoane au fost arestate anul trecut după ce s-a considerat că fiecare din acestea a pus în pericol copilul lăsându-l singur.


sursa foto: bihon.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul părinților români arestați în Danemarca. Decizia cumplită luată de autoritățile daneze în cazul copilului

23 Feb 2022 1509

Părinţii minorului din Lumina cercetat pentru că ar fi violat un minor de un an şi patru luni, arestaţi preventiv. Iată motivul

17 Jun 2014 1532