Parlamentul votează mâine constituirea comisiilor de control SRI și SIE

Senatul și Camera Deputaților se reunesc, mâine, în ședință comună pentru a împuternici comisiile de buget-finanțe pentru a face o anchetă parlamentară vizând rectificarea bugetului de stat pe 2016 și pentru a constitui comisiile de control SRI și SIE, informează Agerpres.

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, care începe luni de la ora 16,00, se află proiectul de hotărâre a Parlamentului privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august și noiembrie 2016, de către Guvern. Termenul de prezentare a raportului — 10 zile de la data încuviințării plenului comun asupra efectuării acestei anchete.

Această anchetă parlamentară a fost solicitată de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, iar Birourile reunite ale Senatului și Camerei au aprobat-o în data de 10 ianuarie.

De asemenea, cele două Camere ale Parlamentului vor decide, în ședința comună, și componența comisiilor de control SRI și SIE, precum și a comisiei privind revoluționarii din decembrie 1989.

Comisia comună permanentă a Camerei și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI va avea 9 membri, iar comisia aferentă pentru controlul parlamentar asupra activității SIE — 5 membri. Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989 va avea 11 membri.

Potrivit stenogramei ședinței Birourilor Permanente reunite din 10 ianuarie, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat că aceste trei comisii trebuie constituite pentru a discuta bugetele pe 2017.


Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 423

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 425

Dacian Cioloş deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European

11 Mar 2024 551

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 622

Marcel Ciolacu anunță că va fi modificat Codul administrativ. „Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut“

27 Feb 2024 1066

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 888

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 426

Preşedintele CE, Charles Michel, a anunţat că renunţă să ia parte la alegerile pentru Parlamentul European

26 Jan 2024 5565

Monument în cinstea luptătorului bulgar Stefan Caragea, ridicat la Tulcea

12 Jan 2024 759

USR cere ca Proiectul „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență

03 Jan 2024 873

China Nouă responsabili ai armatei excluși din parlament. Iată de ce

30 Dec 2023 653

Ajutorul de deces se majorează din 2024! Care este valoarea și cum se poate obține

28 Dec 2023 1580

Proiect USR pentru a-i împiedica pe cei condamnați să fugă din țară ca să scape de închisoare

27 Dec 2023 945

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate şi votează bugetul a început

20 Dec 2023 584

Proiect aprobat în Parlament Comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane

19 Dec 2023 670