Paşaportul Românesc, la 99 de ani

Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a sărbătorit, anual, la data de 19 martie, Ziua Paşaportului Românesc. Anul aceste s-au împlinit 99 de ani de la promulgarea, în data de 19 martie 1912, prin Înaltul Decret regal numărul 1758 emis în 19 martie 1912, a primei legi româneşti care reglementa regimul paşapoartelor .
Astfel, prin „Legea asupra paşapoartelor” statul român introducea primele principii procedurale generale în privinţa paşapoartelor şi a biletelor pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni. „Fie că s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de pribegie, răvaşe, sineturi, teşcherele, foi de circulaţie, foi de călătorie, pasuri, pasuşuri sau paşapoarte, aceste documente de trecere a frontierei emise de autorităţile statale certificau, în esenţă, identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.
Începând cu anul 1928, au fost introduse paşapoartele de protejat român, iar în legislaţia din anul 1938 s-a modificat statutul călătoriilor acestora, protejaţii românii beneficiind numai de certificate de călătorie, doar în cazuri bine justificate“, mai arată reprezentanţii MAI. Cronologic, istoria paşapoartelor continuă cu perioada celui de-al doilea război mondial, când, în scopul îndeplinirii unor misiuni în interesul sau în serviciul statului, în anul 1941, a fost introdusă categoria de paşapoarte de serviciu care se distingeau printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai. Dacă în acele vremuri, autorităţile se confruntau cu documente de călătorie ,,plăsmuite, drese ori prefăcute”, transformările economice şi politice care s-au succedat cu rapiditate la nivel european au determinat şi o creştere a infracţionalităţii în acest domeniu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 349

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2571

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 431

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1547

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2797

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 774

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 660

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 618

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1507

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 687

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 822

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 645

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1411

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 627

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 971